SEMNALUL REVENIRII

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Au fost pe lume multe semnale şi treziri,
Şi foamete şi boale, şi ciume şi uimiri,
Dar parcă niciodată aşa ca în prezent,
Adeverind vestirea din Noul Testament.

O, DOAMNE, ale Tale cuvinte ne uimesc
Căci spusele Scripturii vedem cum se-mplinesc.
Pământul nostru mare mai mult ca niciodat'
Pe-alocuri cu putere a fost cutremurat.

Mai amintim şi astăzi frumosul Agadir
Şi Split şi Guatemale făcute cimitir.
Şi noi în România, şi-n munţii Caucaz,
Cutremure, durere, şi moarte şi necaz.

Te-au întrebat atuncea cu dorul lor nespus,
De ziua revenirii, de ziua Ta, ISUS.
Când sfinţii se vor strânge din cele patru părţi
Cum au prezis profeţii în suluri şi în cărţi.

Când DOMNUL cu tărie va apărea pe nor,
Să-l cheme din morminte pe-al Său iubit popor.
Când cei cu trup de carne, la clipă transformaţi,
S-or întâlni cu ceata acelor înviaţi.

Când toţi ca porumbeii spre porumbarul sfânt,
S-or înălţa spre slavă, de jos de pe pământ.
Străluminând văzduhul şi norul de cântări,
Zburând spre înălţime, spre veşnici depărtări.

Cu cetele de îngeri şi DOMNUL tuturor,
Purtaţi pe-aripi de slavă, a unui veşnic nor.
Să scape de durerea păcatului amar,
Păşind în veşnicia cea fără de hotar.

Să cânte, să-L cinstească pe Sfântul Ziditor,
Pe Tatăl şi pe Fiul, în vecii vecilor.
Să fie plini de Duhul cel binecuvântat,
Puterea ce în lume veşmânt de sus le-a dat.

Să zboare ca şi fulgii, pe nesfârşite zări,
Cu cetele de îngeri, cântând mereu cântări.
Să beie din izvorul iubirii nesecat,
Să guste fructul vieţii din raiul minunat.

Şi-atâtea alte taine neînţelese jos,
Vor fi la marea nuntă, la nunta Lui HRISTOS.
Dar care-i oare semnul de ziua revenirii?
De ziua minunată şi clipa întâlnirii.

L-au întrebat atuncea, dar astăzi şi mai mult,
Se pune întrebarea în fiecare cult.
Acum când fiecare de sub acoperiş
Priveşte ca prin ceaţă măreţul luminiş.

Adesea adormirea, şi somnul greu, nespus,
Zăresc încă departe venirea lui ISUS.
Ba încă necredinţa pe unii i-a zdrobit,
Ei spun că ziua sfântă demult a şi venit.

Şi-atâtea alte false, şi-atâtea rătăciri,
Tăgăduiesc momentul măreţei reveniri.
Dar orişicâtă hulă, oricâte s-ar ivi,
ISUS ne-a spus că vine şi nu va zăbovi.

Priviţi avertismentul şi semnele ivirii,
Ca să cunoaşteţi timpul şi vremea revenirii.
Să nu vă-nşele nimeni, rămâneţi credincioşi,
Căci vor veni în lume hristoşii mincinoşi.

Şi-atâta rătăcire, proorocii anticrişti,
Şi chipul urâciunii, creştinii formalişti.
Căci fraţii se vor vinde cu dorul nesăţios,
Crezând că fac un bine lucrării lui HRISTOS.

Din cauza înmulţirii păcatelor murdare,
Iubirea se va stinge la mulţi din adunare.
Iar slujba ce-o vor face, vor face-o ca roboţii,
Şi fraţii care cântă, şi la amvon preoţii.

Iar partea cealaltă, acei neprihăniţi,
De lumea necreştină vor fi batjocoriţi.
Ba încă şi la moarte vor fi atâţia daţi,
Să sufere pedepse creştinii condamnaţi.

ISUS HRISTOS ne spune acest avertisment,
Cuvintele-s păstrate în Noul Testament.
Sfârşitul e aproape, şi ziua de apoi,
Când toată omenirea vorbi-va de război.

Când toţi vor cere pace, smochinul a-nverzit,
Despre aceste semne chiar DOMNUL a vorbit
Apocalipsa scrie căci arşiţa de soare
Va face ca să ardă câmpia roditoare.

De-aici vom înţelege o foame de nespus,
Muri-vor mulţi de foame cum a prezis ISUS.
Şi foamete şi boale, şi toate se ivesc,
Şi despre revenire cu toate ne vestesc.

Şi ciume şi războaie, şi moarte şi păcate,
Şi semnul cel mai mare din cele arătate,
Când vestea mântuirii pământul va străbate,
Când toţi vor şti că este iertare de păcate,

Când, sau de mărturie, sau de ceresc folos,
Va şti întreaga lume de jertfa Lui HRISTOS.
Atunci va fi sfârşitul, când globu-ntreg va şti
Secretul mântuirii adus din veşnicii.

ISUS HRISTOS acestea le-a spus atunci la fraţi,
Ca nimeni să nu fie de oameni înşelaţi.
Oceanele şi marea atunci vor clocoti,
Iar oamenii de spaimă şi groază vor muri.

Şi soarele şi luna vor fi întunecate,
Dar zilele acelea de chin vor fi scurtate.
Şi cerul şi pământul atunci e clătinat,
Iar oamenii vor plânge un plâns înspăimântat.

Iar după toate-acestea şi-n urma tuturor,
HRISTOS Mântuitorul va apărea pe nor.
Cum fulgerul străbate din răsărit spre-apus,
Aşa va fi venirea, venirea Lui ISUS.

Atunci mulţimi de îngeri din cele patru zări,
Din case, din morminte, din râuri şi din mări,
La un semnal deodată, e toată zarea plină,
Cu zeci de mii de cete în haine de lumină.

Vezi mame cum aleargă cu dor spre-ai lor copii,
Care-au plecat la DOMNUL, demult, în veşnicii.
Ei s-au întors la trupul pe care l-au purtat,
Pe care DOMNUL slavei acum l-a transformat.

Şi mama şi copiii, şi soţii despărţiţi,
Se văd, se-mbrăţişează, nespus de fericiţi.
E ziua întâlnirii, ce slavă, ce fiori
S-au întâlnit toţi fraţii de pe pământ, pe nori.

În albe straie, albe, purtând pe cap cununi,
Căci mult dorit-au ziua, plângând în rugăciuni.
Martirii se salută cu alţi martiri voioşi,
Şi cei bolnavi ce-n paturi răbdat-au credincioşi.

Şi orbii şi infirmii, şi cei neîmpliniţi,
Schimbaţi în alte corpuri sunt veseli, fericiţi.
Şi turma şi Păstorul, şi toţi se întâlniră,
De cele întâmplate se bucură, se miră.

Apoi cu toţi deodată, mulţimea de popor,
Au început să cânte cântarea sfinţilor.
Ca vuietul de ape, cu glas de mulţumire,
L-au preamărit pe DOMNUL, întreaga Lui oştire.

Şi norul tot mai mare se-ntinde, se desface,
Înconjurat de îngeri şi de nespusă pace.
HRISTOS Mântuitorul pe fiecare ins,
Îl cheamă, îl salută, şi-i spune: "Ai învins!"

Şi vom rămâne veşnic păstrându-ne inelul,
Căci noi vom fi Mireasa, iar Mirele e Mielul.
Vei fi şi tu acolo, iubitul meu creştin?
Sau vei rămâne-n vale, în veşnicii de chin?

HRISTOS te-nştiinţează, ia seama dar cum stai,
De vrei s-ajungi în slavă, acolo sus în rai.
Întoarce-te acasă ca fiul rătăcit,
Şi roagă-te: "O, Tată, mă iartă, am greşit!"

Primeşte-mă ca slugă, să-ţi fiu ca un argat,
Căci iată-mă în zdrenţe, desculţ şi dezbrăcat
O, iartă-mi tot trecutul în care n-am vegheat,
Să nu rămân afară de Tine lepădat!

Aprinde-n mine iarăşi iubirea de demult,
Ca plin de-a Ta iubire, smerit să te ascult!"
Aprinde, o ISUSE, în fiecare ins,
Credinţă şi iubire, şi dorul ce s-a stins!

Candela noastră sfântă să ardă neîncetat,
Să nu rămână nimeni afară lepădat.
Când glasul Tău cel veşnic va răsuna în zări,
Să zboare toţi spre slava eternei depărtări.

Acesta ne e dorul şi ţinta năzuinţii,
Sa fim în cer cu DOMNUL, în veşnicii cu sfinţii.
Ajută-ne ISUSE, spre ţintă să privim,
Spre ţara fericirii, pe care o dorim.

AMIN