Nu cădem de oboseală
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Epistole în versuri volumul 1  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 29/08/2024
2 Corinteni 4:16

Nu cădem de oboseală
Când Isus ne întărește,
Mai degrabă dăm năvală,
Și Domnul se proslăvește.

Prin harul Lui ne dă putere
Să rămânem neclintiți.
În necazuri și-n durere
Să rămânem pocăiți.

Trupul, da, e-n slăbiciune,
Dar prin Duhul întăriți
Noi veghem în rugăciune
Și ne silim la stăruinți.

Ca să ne-ntărească mereu
Cu râvna dragostei de sus;
Chiar și când drumul e greu
S-avem țintă pe Isus.

El e-a noastră biruință
În toate luptele de jos.
Prin Duhul Sfânt ne dă credință
Și e cu noi mereu Hristos.

El ne e sfânta bucurie
Ce mereu ne-nseninează.
Pe drumul spre veșnicie,
Înaintăm cu mintea trează.

Și luminați de-al Său Cuvânt
Noi nu mai bâjbâim în ceață.
Avem cu Domnul legământ
Și tot prin El avem viață.

El ne-nnoiește ceas de ceas
Nădejdea binecuvântată.
Ne dă mereu ulei în vas
Ca să-L slujim viața toată.

Și când se termină-alergarea,
El ne va primi în slavă,
Că-aceasta ne este chemarea,
Dacă-L slujim fără zăbavă.
Amin.
(Miercuri, 27 septembrie 2023)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 233
Opțiuni