TURNUL BABEL

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Din Sem, din Ham şi din Iafet
Mulţimi de neamuri s-au născut,
Având acelaşi sfânt decret.
Acelaşi de la început.

Să crească mamele copii,
Să fie tot pământul plin,
Cu milioane, mii de mii,
Spre slava Tatălui Divin.

Să zboare peste munţi şi mări,
Să fie oameni răspândiţi,
Să fie pretutindeni ţări
Cu oameni paşnici liniştiţi.

Pornind din Valea Eufrat
Spre Pirinei, spre Amazon,
Spre Orientul depărtat,
Spre Nil, sau văile Chedron.

"E ordin să vă răspândiţi!
Dar eu vă zic -zicea Nimrod-
Să staţi pe loc şi să zidiţi
Cetatea marelui voievod!

Să facem turnul din Acad
Din Babei până sus la nori!
Să punem plante în răsad,
Să stăm pe loc nepăsători.

Să facem tot ce ne-am propus,
Să ardem cărămizi în foc,
Să înălţăm cetatea sus
Cu turnul Babel la mijloc!"

Astfel zidar lângă zidar
Puneau în smoală cărămizi,
Zidind cetatea Şinear
Cu-ai ei strălucitori bolizi.

Şi-n timp ce se-nălţa în zări
Cetatea cu al ei colos,
Mulţimile cântau cântări
Privind spre turnul glorios.

Ce gânduri mintea le-a umplut!
"S-avem un nume în pustiu!"
Ei şi-au zidit un turn din lut
Uitând pe DUMNEZEUL viu.

"Să facem turnul pân' la cer!
Ca de oriunde vom privi,
S-avem cu toţii un reper,
Un loc pe care-l vom cinsti!"

Căci şarpele cel vechi, cel rău,
Le-a semănat neghină-n grâu,
Să-şi facă idol, dumnezeu,
Să fie iarăşi fără frâu.

Să fie împotrivitori
La tot ce DUMNEZEU le-a spus,
Ei vor s-ajungă pân' la nori,
Să se înalţe singuri sus.

Să fie ca ai lor străbuni,
Aşa vrăjmaşul ar fi vrut,
Să-i facă flăcări şi cărbuni,
Un Paradis din nou pierdut.

Dar DOMNUL a intervenit
Din înălţimi la ei în văi,
Şi din lucrare i-a oprit
Să nu mai fie oameni răi.

N-au vrut, dar iată-i obligaţi
Căci DOMNUL a făcut minuni,
Să se despartă fraţi de fraţi
Ca să devină naţiuni.

Să fie neamuri şi evrei
Pe tot pământul răspândiţi,
Având acelaşi sfânt temei
Să fie oameni mântuiţi.

Şi iată vastul şantier
Pe care ei l-au înălţat,
Dorind s-ajungă pân' la cer,
S-a-mpotmolit şi s-a-ncurcat.

Căci unul deveni uzbec,
Iar altul elamit, persan,
Iar altul viitorul grec
Sau viitorul egiptean.

Deşi aceiaşi indivizi,
Deşi săpau aceeaşi groapă,
Când unul cere cărămizi,
Un altul îi aduce apă.

Atunci zidarii s-au oprit
Văzând că toate merg pe dos,
Căci ei strigau necontenit
Dar nu-nţeleg acei de jos.

Căci unu-i turc, iar altu-i rus,
Iar altul, indian, chinez,
Deşi priveau cu toţi în sus,
Deşi aveau acelaşi crez.

Deşi popor akkadian
Adus din apă, din genuni,
De-acum dumnezeiescul plan
I-a împărţit pe naţiuni.

Căci DUMNEZEU, cum altul nu-i
Le-a dăruit, nu i-a-ncurcat,
La fiecare limba lui,
Astfel i-a binecuvântat.

Iar azi avem în lume state
Cu oameni pânâ-n depărtări,
Cu triburi şi cu emirate,
Cu fel de fel de aşezări.

Cu ziduri şi cu catedrale
Turnate parcă pentru veci,
Cu oameni ca în vechea vale
Îndiferenţi şi foarte reci.

Creştini de formă şi de nume
Sunt milioane, milioane,
La fel ca cei din vechea lume
Ei cred în idoli şi icoane.

Ei cred în construiri pictate,
În Athos sau în Notre-Dame,
Dar n-au iertarea de păcate
Şi nici credinţa lui Avraam.

Ei nu-L cunosc pe Ziditorul,
Pe Domnul care a venit,
Să mântuiască tot poporul
Prin Fiul care s-a jertfit.

Ei nu-L cunosc în umilinţă
Pe DUMNEZEU, prin DUHUL SFÂNT,
Ei nu-L cunosc prin pocăinţă
Ci doar în dogma unui cânt.

Ei nu-L cunosc, deşi se-adună
Prin adunări mulţimi, mulţimi,
Pe-Acel ce dă şi-acum arvună
Ca-n ziua de la Cincizecimi.

Cum să-L cunoască ei pe DOMNUL
În dragoste, în bunătate?
Când ei îşi neglijează somnul
Să vadă filme colorate.

Cum să cunoască ei puterea,
Izvorul care este harul?
Când unii îşi găsesc plăcerea
Ca să ridice sus paharul.

Cum să cunoască ei credinţa?
Când nu le place-a fi mustraţi,
Când nu le place stăruinţa
Să fie binecuvântaţi.

O, Babel, Babel, turnul Babel!
Tu eşti zidit de-atâţia fraţi,
De-atâţi câini geloşi pe Abel,
De-atâţi datornici îngâmfaţi.

De-atâţi din clasa akkadiană
Ce ţin preludii, teorii,
Iar ei în glorie persană
Cresc doi sau poate trei copii.

De-acei cu muzica stridentă
Adusă parcă din genuni,
Ce cântă ca în Valea Dura
Prin casele de rugăciuni.

De oameni care pe hârtie
Sunt membrii unui cult creştin,
Crezând că merg spre veşnicie
Zgârciţi, cu buzunarul plin.

De sora binecuvântată
Cu chip antic, sumerian,
Ca cea din Babel îmbrăcată,
Ca cea din neamul egiptean.

De era cu împotrivire,
De cârtitorii de pe lan,
Lipsiţi de orişice iubire,
Lipsiţi de bunul simţ uman.

De fariseii plini de fire
Ce ţin lucrarea la pământ,
Ca cei de ieri cu-mpotrivire
Tăgăduind pe DUHUL SFÂNT.

De comitete dezbinate,
De pastori încăpăţânaţi,
Lipsiţi de orice bunătate
Ce-s la cuţite fraţi cu fraţi.

De-atâţi şi-atâtea stewardese
Ce se lansează-n chip lumesc,
Să fie-n locu-ntâi la mese
În Casa Tatălui Ceresc.

De-aceea "te rugăm, opreşte
Asemeni lucrători la zid!
În schimb, i-ajută, îi sfinţeşte
Pe cei ce cântă ca David!

O, DOAMNE, Tu eşti turnul meu!
Şi scut adevărat şi sfânt!
Căci Tu eşti singur DUMNEZEU
Şi-n cer, şi-aicea pe pământ.

Eşti Stânca, Cetăţuia mea!
Eşti locul unde liniştit
Eu pot să stau în noaptea grea,
Şi-n ziua când sunt fericit.

Eşti DOMNUL DUMNEZEUL meu
Slăvit şi binecuvântat!
Căci Tu mi-ai dat din Duhul Tău,
Şi m-ai primit, şi m-ai iertat.

De-aceea fă-ne să zidim
Ce Tu ne-ai poruncit prin har,
Slăvitul nou Ierusalim
Din aur şi mărgăritar.

Să fim Mireasa Lui ISUS
Aleasă dintre cei chemaţi,
Din răsărit, de la apus,
Din munţii cei îndepărtaţi.

Din Pirinei, din Ararat,
Din ape, de pe continent,
Poporul Tău răscumpărat
Zidit prin Noul Testament.

Să fie-o turmă, un Păstor,
Vorbind cu toţi acelaşi grai,
Şi-aici şi-n slava fără nor,
În Paradisul nou, în Rai.

De-aceea fă-i pe fraţi uniţi
Şi pe surori, pe toţi ai Tăi!
Să fie sinceri, umiliţi,
Umblând pe-a Tale sfinte căi.

Să nu mai fie fraţi lumeşti
Cu-apucături de jos, din iad,
Să fie fraţi duhovniceşti,
Să fie grâu, al Tău răsad.

Să fie-o apă, un pământ,
O, DOAMNE, Te rugăm nespus!
Botează-i Tu cu DUHUL SFÂNT
Pe toţi urmaşii lui ISUS!

Să fim calificaţi zidari
Avânt ciocane şi mistrii,
Unelte de la Tine, tari,
Să facem zid din pietre vii.

Noi Te rugăm să cercetezi,
Lucrarea să o verifici,
Ce-i sfânt, să binecuvintezi,
Ce-i rău să anulezi, să strici.

Ce-i aur şi argint curat
Şi pietre care strălucesc,
Să crească zidul neîncetat
Până la Tronul Tău ceresc.

Ce-i paie, trestie sau fân,
Să ardă după cum e scris,
Căci paiele aici rămân
S-aprindă focul din abis.

Deci frate lucrător, zidar,
Sau frate care eşti prooroc,
Tot ce e fire fără har
Va arde într-o zi în foc.

Va arde tot ce-aţi introdus
Din chipul veacului lumesc,
În mântuirea lui ISUS.
În Casa Tatălui ceresc.

De-aceea să ne pocăim,
Să fim după cerescul plac,
Acum când iată ne găsim
Cu toţii la sfârşit de veac.

AMIN