DANIEL ÎNVINGE LEII

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Daniel era un sfetnic
Înţelept şi important,
Un iudeu ales şi vrednic
Ca sa fie comandant.

Ca să fie dregătorul
Peste zeci de dregători,
Care îi dădeau onorul
Cu rapoarte şi scrisori.

Rob în Babilon, dar iată
DUMNEZEU l-a înălţat
Într-o slavă nevisată
Să stea lângă împărat.

El avea un duh fierbinte,
Falnic şi strălucitor,
Mai presus de orice minte
Şi de orice dregător.

Nu putea să-i stea în faţă
Nici un sfetnic, nici un prinţ,
Căci în el era puterea
De la Dumnezeii sfinţi.

Mult au chibzuit să-l prindă
Sfetnicii de la palat,
Să-l destituie, să-l vândă,
Să-l găsească vinovat.

Dar degeaba, nu se poate,
N-au găsit nici un suport,
N-au găsit în el păcate
Ca să-i facă vre-un raport.

"Ce-i vom face? -se gândiră-
Trebuie oricum lovit!"
Dregătorii se uniră
La un plan nelegiuit.

"Ştiţi prin ce şi cum se poate
Ca să-l prindem, să-l smerim?
El e credincios în toate,
Este fără vină, ştim!

El se roagă foarte tare
Către DUMNEZEUL său,
Iată mijlocul prin care
Îl vom pierde pe iudeu!

În această acţiune
Trebuie lumină clară!
Să-i oprim din rugăciune
Pe toţi oamenii din ţară!

Să-i probăm treizeci de zile!"
Hotărât-au toţi la fel,
Cu peceţi şi cu sigile,
Moarte pentru Daniel.

Ştiind toţi căci el, profetul,
Nu-şi va lepăda credinţa,
Deci porunca sau decretul
Îi va termina fiinţa.

Dariu nu ştia secretul,
Împăratul porunceşte
Iscălind şi el decretul,
Şi dorinţa le-o-mplineşte.

"Dacă cineva se roagă
Către DOMNUL sau la zei,
Va fi condamnat la moarte
Aruncat de viu la lei!"

"Din cetate în cetate
Daţi de veste toţi să ştie
Hotărârile luate
De la tronul de domnie!"

Frica morţii îngrozeşte
Zecile de naţiuni,
Nimeni nu mai îndrăzneşte
Să înalţe rugăciuni.

Nici un clopot nu mai bate,
Parcă toţi au îngheţat,
Din cetate în cetate,
Vestea i-a înspăimântat.

Cu fereastra larg deschisă
Daniel, un vechi profet,
A călcat porunca scrisă,
A călcat a lor decret.

Leii nu i-au pus probleme,
Către DUMNEZEUL său,
El se roagă, nu se teme
De puterea celui rău.

Dregătorii stau la pândă,
"Iată omul vinovat!"
Ei îi cer cu toţi osândă:
"Moarte, fiindcă s-a rugat".

"Împărate nu-i scăpare!
În zadar îţi pare rău!
Noi îi cerem condamnare!
S-a rugat lui DUMNEZEU!"

Dariu mâinile îşi spală
Ca şi mai târziu Pilat,
Condamnându-l cu-ndoială
Pe acel nevinovat.

Şi vorbindu-i mai departe
Cu un călduros cuvânt:
"Daniele, să te scape
DUMNEZEUL tău Cel Sfânt!"

Iată leii toţi grămadă
Cum se uită în tăcere,
Cum privesc aleasă pradă,
Însă fără de putere.

Căci un înger cu sentinţă
Gura le-a paralizat,
Daniel în umilinţă
Şi acolo s-a rugat.

Leii împrejur, iar norii,
Trec pe boltă duşi de vânt,
După toate, iată zorii
Se iviră pe pământ.

Împăratul se trezeşte,
"Daniel, aş vrea să ştiu,
Este mort? sau îl păzeşte
DUMNEZEUL lui Cel Viu?

Vreau să văd, nu vreau rapoarte!
Ce-i cu omul credincios?
Oare a scăpat de moarte?
Sau este neputincios?"

Iată groapa de osândă,
Iată-l şi pe Daniel,
Leii parcă stau la pândă,
Parcă toţi se tem de el.

Atunci a luat cuvântul
împăratul plângător:
"Daniele, oare cine
Ţi-a venit în ajutor?

Tu eşti viu? credeam că leii
Între ei te-au împărţit!"
Împăratul şi iudeii
S-au mirat şi s-au uimit.

"DUMNEZEUL meu cel mare,
Veşnic şi adevărat,
Din această încercare
Împărate m-a scăpat!

Fiindcă n-a găsit în mine
Vină, sau păcat ascuns,
În a mele mari necazuri
Mi-a trimis din cer răspuns.

A trimis un sol, un înger
Veşnic şi strălucitor,
Ca să fiu păzit de gheara
Şi de dinţii leilor.

Gura le-a rămas închisă,
Dinţii li s-au încleştat,
Căci puterea cea trimisă
Împărate, i-a legat.

Apoi am rămas în pace
Adâncit în rugăciuni,
Fiindcă Cel ce ocroteşte
Face semne şi minuni.

Tu mi-ai decretat osândă
Deşi eu ţi-am fost supus,
Dregătorii stând la pândă
Înaintea ta m-au dus."

"Daniele, vinovaţii
Vor plăti-o negreşit!
Vor fi condamnaţi la moarte
Căci pe mine m-au minţit!"

Şi se ospătară leii
De cum se iviră zorii,
Sfâşiindu-i pe mişeii
Şi pe toţi uneltitorii.

Dariu dă de-acum decretul
Pentru orice naţiune,
Fiindcă Daniel, profetul,
A învins prin rugăciune.

Unul singur, ce tărie!
Daniel, ce nume greu!
I-a făcut pe toţi să ştie
Că există DUMNEZEU!

Împăratul porunceşte
Orice neam să i se-nchine
Celui care-n veci domneşte
Peste veacurile pline.

Veşnica autoritate,
DUMNEZEU etern şi sfânt,
Care-i mai presus de toate
Şi în cer şi pe pământ.

DUMNEZEUL mântuirii
Care-i mai presus de zei,
Iată groapa nimicirii
Daniel salvat de lei.

De aceea orice limbă,
Orice candelă şi sfeşnic,
Să se-aprindă şi să ardă
Înaintea Celui Veşnic.

Căci a Lui împărăţie
Este fără de sfârşit,
DUMNEZEU din veşnicie
Care toate le-a zidit.

Daniel e mărturie
Şi dovadă, şi temei,
Deşi rob în pribegie,
Deşi aruncat la lei,

El rămâne ca o stelă
Peste veacuri, peste ani,
Arătând a lui candelă
Şi la sfinţi şi la duşmani.

Prin credinţă biruieşte
Moartea; în a ei prezenţă,
El se roagă, nu se-opreşte
Chiar şi-n starea de urgenţă.

Pe altarele păgâne
S-a stins orişice scânteie,
Numai Daniel rămâne
Viaţa hotărât s-o deie.

Nimeni nu mai îndrăzneşte
Să înalţe rugăciuni,
Numai Daniel priveşte
Dincolo de slăbiciuni.

Toţi se tem de-ameninţarea
Şi de gropile cu lei,
Toţi îşi lepădară starea
Şi credinţa lor în zei.

Numai unul singur poartă
Vasul plin cu apă vie,
În aceea lume moartă
El se roagă, toţi să ştie.

El se roagă şi serveşte
Chiar acolo la palat,
Dovedind că el trăieşte
Ca un om adevărat.

Dacă până şi duşmanii
N-au găsit la el vre-o vină,
Daniel să ştiţi că-n toate
A fost sare şi lumină.

El purta în piept tăria
Care-l însoţea mereu,
Fiindcă şi-a aprins făclia
Din Duhul lui DUMNEZEU.

Nu cu băuturi alese,
Nu cu cărnuri, nu cu vin,
Pentru el acele mese
Erau moarte, erau chin.

Plin cu Duhu-nţelepciunii
Daniel rămâne-n veac,
Ca un om al rugăciunii
După Prea Înaltul plac.

Iată-l în a lui odaie
Cu fereastra larg deschisă,
El se roagă, nu se-ndoaie
De pecetluirea scrisă.

Daniele, Daniele,
Care mă asculţi, nu vrei
Să fii cum a fost acela
Pentru DOMNUL dat la lei?

Să fii om al rugăciunii
Ca şi el în pragul porţii,
Plin cu Duhu-'nţelepciunii
Şi curaj în faţa morţii.

Ca să-ţi poată DOMNUL spune
Când ţărâna se desface:
Daniel,... sau orice nume,
Odihneşte-te în pace!

Căci te vei trezi odată
Pentru marea moştenire,
Pentru slava nevisată
Când va fi a Lui venire.

Daniele, Daniele,
Care vrei să fii creştin,
Iată zilele sunt grele,
Însă şi mai grele vin.

Ziua răsplătirii sfinte
Nu-i departe, nu-i departe,
De aceea ia aminte
Ce-a scris Daniel în Carte.

Urâciunea pustiirii,
Apoi fiara cea grozavă,
Iată ziua izbăvirii
Când vom merge sus în slavă.

Omenirea se frământă
Cu a ei probleme reci,
Dar împărăţia sfântă
Va domni în veci de veci.

DOAMNE binecuvintează
Sfinţii Tăi de orice fel,
Care Ţie îţi urmează
Ca profetul Daniel!

Dă-ne darul Rugăciunii,
Harfa sfinţilor măiastră!
Să deschidem către Tine,
Către ceruri, o fereastră.

Să venim cu mijlocire
Pentru-ai noştri preaiubiţi,
Prin credinţă şi iubire
Ca să fie mântuiţi.

Dacă vor veni persanii,
Dariu, dregătorii, leii,
Fă să ne iubim duşmanii!
Să fim blânzi ca porumbeii!

Să fim pentru Tine gata
Îmbrăcaţi în haine sfinte,
Luând arcul şi săgeata,
Rugăciunea cea fierbinte.

Ca să stăm în meditaţii
Lângă apele Chedar,
Şi surorile şi fraţii
Plini cu DUHUL SFÂNT, cu har.

Ca să stăm în rugăciune
Lângă râul Hidechel,
Pentru-a noastră naţiune
Ca şi vechiul Daniel.

Daca răii ne vor pune
Şi pe noi în gropi cu lei,
DOAMNE, fă din nou minune,
Mărturie pentru ei!

Ca să scrie Dariu iară
În aceeaşi versiune,
Pentru-ntreaga noastră ţară,
Pocăinţă, rugăciune.

Să cunoască toţi haldeii
Şi persanii noii ere,
Căci şi noi învingem leii
Prin divina Ta putere.

Către Tine să privească
Milioane în mănunchi,
Să se-nchine, să slăvească
Al Tău nume în genunchi.

Pentru toate, slavă ţie!
Noi îţi mulţumim fierbinte,
Şi aici şi-n veşnicie
Fă-ne "Danieli", Părinte!

AMIN