ASIRIENII

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Pe ţărmul unui râu bogat,
Cu ape tulburi uneori,
Cu numele de Eufrat,
Se înălţa un mare stat
Cu-ai lui puternici luptători.

O lume plină de extaz
Cu oaste mare de război,
Cu-întâiul vânător viteaz
Purtând corăbii în talaz
Nimrod, şi alţi vestiţi eroi.

Pe-acele văi, pe-acel liman,
Pe-acel strălucitor apus,
Se înălţa acel titan
Imperiul vechi, asirian,
Cu-a lui palate de nespus.

Eroi din neamul lui Iafet,
Urmaşi încoronaţi pe tron
Ce-au dat mulţimilor decret
Să construiască în secret
Palatul regelui Sargon.

Stăpânii vechiului Elam
Din Persia pân' la Sinai,
Şi peste ţara lui Avraam,
Pe tot ţinutul lui Adam
Pe Tigru şi pe Eufrat, în vechiul rai.

Căci toţi plăteau arginţi, tribut,
Acestor lei încoronaţi
Ce i-au supus şi i-au bătut
Şi-n grea robie i-a ţinut
A lor puternici împăraţi.

Sargon sau Asurbanipal,
Sau Sanherib nespus de rău,
Cu oaste de război nespus
Ce i-a-nhămat şi i-a condus
Spre muntele lui DUMNEZEU.

Purtând pe fruntea lui turban,
Şi arme până-n dinţi, şi cai,
Vestitul corb asirian
Pe calul negru sau bălan
Ca în răpirea din Serai.

Iudeii, singurul popor
Au îndrăznit să-i ţină piept
Acestui neam cotropitor
Numiţi "furia leilor"
Având culcuşul lângă râu, pe malul drept.

Iudeii, Ţara Canaan,
Mai jos de râul Hidechel,
Mai jos de ţărmuri la Iordan,
Cu muntele Carmel, Basan,
Vestita ţară Israel.

Poporul care-a fost adus
Pe-aripi de vultur zburător,
De DUMNEZEUL sfânt condus,
Luptând cu mâinile în sus
Zdrobind pe toţi vrăjmaşii lor.

Sub steagul cel biruitor
Cu DOMNUL au călătorit,
Trecând prin apă şi prin nor
Şi prin pustiu dogoritor
Spre locul cel făgăduit.

Ales şi binecuvântat
Să poarte jugul Celui Sfânt,
Căci DOMNUL l-a favorizat
Când i-a vorbit, când l-a chemat
Să-i fie martor pe pământ.

Cum n-a mai fost vre-un alt popor
La care DOMNUL DUMNEZEU
Să-i fi făcut aşa favor
Să-i fie scut, ocrotitor,
Să-i zică: "Iacov, fiul Meu."

Să-i zică: "Astăzi te-am născut
Priveşte colo-n necuprins"!
Dar Israel s-a abătut
Şi legile nu le-a ţinut
Cum DUMNEZEU ar fi pretins.

Din cauza falşilor păstori
Întreaga turmă a căzut,
S-au prăbuşit de-atâtea ori
Ai lor puternici luptători
Atunci vrăjmaşii i-au bătut.

Şi Saul şi Ieroboam,
Şi împăratul lor Ahab,
I-au dus pe fiii lui Avraam
Pe Iuda, pe întregul neam
Spre dumnezeul lui Moab,

Spre înălţimi, spre Astartei,
Spre idoli toţi s-au îndreptat,
Zidind altare pentru zei
Moloh sau chipuri de viţei
Din aur sau argint turnat.

De-aceea DOMNUL a lovit
De-atâtea ori pe-acest popor,
Din dragoste, căci l-a iubit,
Şi l-a iertat când s-a căit
Şi când striga dup-ajutor.

De sub imperiul egiptean
I-a izbăvit, dar n-au vegheat,
Apoi poporul Madian
Şi-n urmă cel asirian
I-a asuprit, i-a apăsat.

Şi iată-l ca un leu trântit
Sărmanul împărat iudeu,
Ezechia e greu lovit
Dar el se roagă umilit
Şi strigă către DUMNEZEU.

"Ai milă DUMNEZEUL meu!
Priveşte spre Ierusalim!
Priveşte spre poporul Tău
Căci astăzi cu necazul greu
Noi înaintea Ta venim!"

Apoi spre ei s-a îndreptat
Spre oastea din Ierusalim,
Şi le-a vorbit, şi i-a chemat
Cu glasul său de împărat:
"Veniţi ca să ne pocăim!"

Dar iată, când l-a-mbărbătat
Ezechia pe-al său popor,
Asirienii au aflat
Şi-n mare tropot au plecat
Cu gând murdar, răzbunător

Avându-l pe Rabşache sol
Trimis de Sanherib special,
Prin văi cu apă şi nămol
Cum corbii care zboară-n stol
În fruntea lor, viteaz pe cal.

Rabşache furios şi rău,
Asirian cu pumnu-n sus
Trimis de suveranul său
Să-i ceară regelui evreu
Să le rămână lor supus.

Păgânul foarte furios
Luă cuvântul ca un crai,
În faţa neamului fricos
Ce sta pe ziduri sau pe jos
Privind încolonaţii cai.

Ce oaste mare, ce soldaţi!
Asirieni victorioşi!
Ce scuturi, ce înfricoşaţi!
Cum poţi cu-aceştia să te baţi?
Când ei sunt mult mai numeroşi!

Dar totuşi marele-mpărat
Ezechia, nu s-a temut,
Pe Sanherib l-a provocat
Căci DUMNEZEUL lui i-a dat
Credinţa, minunatul scut.

Iudeii, neamul cel sărac
În urma jafului străin,
În urma primului atac
S-au pocăit cu toţi în sac
Să-i scape DUMNEZEU de chin.

Rabşache însă supărat
În faţa celor adunaţi,
Cu voce tare a strigat:
"Eu sunt trimis de împărat
Să vă anunţ să vă predaţi!

Sau poate vreţi să vă luptaţi?
Aici sunt două mii de cai!
Aduceţi tot atâţi soldaţi
Din oastea voastră adunaţi
Să-ţi vezi puterea ce o ai"!

E-adevărat, că cei trufaşi
Pe care, cai se bizuiesc,
Dar DOAMNE, oare tu ne laşi
Să fim învinşi de-ai noştri vrăjmaşi
Când plini de ură ne hulesc?

Şi-l tot ameninţa mereu
Rabşache ca un leu turbat:
"Aşa mi-a zis stăpânul meu,
Credinţa voastră-n DUMNEZEU
E visul vostru spulberat!

Deci nu vă bizuiţi pe vânt,
Pe Faraon sau alţi eroi!
Că nu e forţă pe pământ
Nici DUMNEZEUL vostru Sfânt
Nu poate ţine piept cu noi"!

Asirianul îngâmfat
În faţa bieţilor iudei,
Le-a amintit, le-a arătat
Cum ei cu toţi au triumfat
Şi peste templele cu zei.

"O DOAMNE, zeii lor de lut
E-adevărat s-au prăbuşit,
Dar Tu eşti de la început!
Părinţii noştri Te-au văzut
Când Te-au strigat, i-ai izbăvit!

Tu eşti al lumii Ziditor,
Eşti DUMNEZEUL viu şi sfânt!
Tu dai viaţă tuturor
Şi stai pe heruvimi, pe nor,
Şi umbli pe aripi de vânt!

Ascultă DOAMNE îndurat
Şi uită-Te-n jos la noi,
Spre omul care L-ai creat!
Căci Sanherib s-a îngâmfat
Şi vrea cu DUMNEZEU război.

Fă dar să ştie neamul rău,
Şi sfinţii Tăi de pe pământ
Să vadă astăzi braţul Tău!
Că tu eşti singur DUMNEZEU
Şi sus în cer şi pe pământ!"

Atunci Divinul Ziditor
I-a dat profetului răspuns,
Vestind sfârşitul leilor
Ce-au nimicit atât popor
Şi fără milă i-au străpuns.

În noaptea ceea a ieşit
Pe Sanherib a-l umili,
Un înger care a lovit
Cu sabia a nimicit
O sută-optzeci şi cinci de mii.

Doar unul singur, un soldat
Din garda neamului iudeu,
Un singur înger s-a luptat
Să ştie orice împărat
Că noi avem un DUMNEZEU!

Hai, deşteptaţi-vă eroi!
Treziţi-vă din somnul greu!
Vă cheamă DOMNUL la război!
Aşa cum declarat-aţi voi
Că veţi lupta cu DUMNEZEU.

Adună-ţi oastea, ce mai stai?
Tu neam viteaz, tu neam vestit,
Cum poţi tu înapoi să dai?
Cu-atâţi soldaţi, cu-atâţia cai!
De-această dată biruit.

Atâţia cedri din Liban,
Aţâţi măslini, atât pomăt!
O, tu vestit asirian
Cum poţi să-ţi laşi măreţul plan?
Şi să vă-ntoarceţi îndărăt!

Ierusalimul e uimit
Şi omul da din cap mirat,
Cum Stânca lui l-a ocrotit
Din mâna celui ce-a venit
Cu-atâta oaste înarmat.

Ai vrut ocară şi dispreţ,
Ai vrut cu DUMNEZEU duel,
Sargon şi Sanherib măreţ
Şi tu Rabşache îndrăzneţ
Ce-ai râs de neamul Israel.

Atunci vestitul împărat,
Vestitul Sanherib privi
Spre oastea care-a mai scăpat
De îngerul ce i-a lăsat
Întinşi pe vatră zece mii.

Să-ntoarcem ce-a rămas înapoi!
-Striga întâiul el Sarib-
Căci dacă nu, pierim şi noi"!
Şi iată dup-acest război
A fost ucis şi Sanherib.

Astfel s-au poticnit în drum
Şi ţara li s-a nimicit,
Cum scrie-n cartea lui Naum
Căci toate se făcură scrum
Palatele ce le-au zidit.

Căci s-a născut un alt colos,
Un alt imperiu suveran,
Un alt imperiu glorios
La fel de dur şi răutăcios
Imperiul babilonian.

Apoi imperiul cel persan
Şi Alexandru Macedon,
Iar dup-aceea cel roman,
Şi în sfârşit acest titan
Cu călăreţi de neutron.

Dar Israele, scutul tău
Şi apărare sus pe zid,
Nu e un om, e DUMNEZEU!
Ce-a-nvins oştirea celui rău
Salvând cetatea lui David.

Priviţi în urmă, fraţii mei,
Prin ceaţa miilor de ani,
Ca să-i vedeţi pe-aceşti evrei
Cum DUMNEZEU a fost cu ei
Salvându-i de ai lor duşmani.

Ei n-au rostit alocuţiuni
Nici vorbe de intimidat,
Dar au învins în rugăciuni
Prin Cel ce a făcut minuni
Şi-ntotdeauna i-a scăpat.

Vrei dar să fii biruitor?
Priveşte vechiul împărat
Ezechia, pentru popor
Pentru salvarea tuturor
Lui DUMNEZEU el s-a rugat.

Să nu te-nfrice Sambalat
Sau vre-un Rabşache impostor,
Căci DUMNEZEUL minunat
El schimbă preşedinţi de stat
Şi pune alţii-n locul lor.

Căci toate pier pe-acest pământ,
Imperii şi împărăţii
Se spulberă ca pleava-n vânt,
Dar neamul şi poporul sfânt
În veci de veci va dăinui.

Imperiul nostru glorios
El este şi va fi mereu
Poporul sfânt şi credincios,
Căci împăratul e HRISTOS
Slăvitul Fiu de DUMNEZEU.

De-aceea să ne pocăim,
Să cerem ajutor de sus,
Să ne rugăm să biruim
Cât încă pe pământ trăim
Să facem tot ce-a zis ISUS.

AMIN