IMPERIUL ROMAN

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Forţele imperiale
Una după alta pică,
Uriaşe, colosale,
Cu armate triumfale,
Toate au pălit căci Roma,
Noua forţă se ridică.

De la capul Dardanele
Până-n Gibraltar, scântei,
Numai lupte mari şi grele,
Numai răsturnări de stele,
Căci în mijlocul legiunii
Luptă Cezar şi Pompei.

De pe ţărmurile mării,
Din Balcani pân' la Atlantic,
Până la apusul zării
Peste munţii depărtării
S-a întins războiul antic.

Grecii îi predau făclia
Dictatorului roman,
Tronul şi împărăţia
Şi imperiul şi domnia
Tot ce-a cucerit în lupte
Vechiul Macedonia.

Şi luând în mâini ştafeta,
Marele triumvirat,
De la alfa pân'la beta,
De la răsărit, din Creta
Până-n vestul depărtat.

Biruind pe toţi pionii
De pe Dunăre şi Rin,
Pe helveţii, pe saxonii,
Şi pe celţii, teutonii
De la muntele alpin.

Apoi peste munţii Tribali
Dincolo de Pirinei,
Au trecut să bată galii
Să-şi supună toţi rivalii
Care se luptau cu ei.

Şi prin valuri şi prin ceaţă
Au trecut până-n Britanii,
Până-n marea fortăreaţă
Care le-a ieşit în faţă
Să se lupte cu romanii.

Spania a fost înfrântă
De oştirea lui Pompei
Care-a-nvins şi Ţara Sfântă
După cum ni se cuvântă
De la anul şaizeci şi trei.

După luptele purtate
Europa s-a supus
Forţelor triumvirate
Până-n maluri depărtate
De la răsăritul zării
Până-n marele apus.

Roma deveni sub soare
Ca un uriaş crater,
Fiara cea îngrozitoare
Care sfâşia popoare
Cu a ei ghiare de aramă
Şi cu dinţii ei de fier.

După Europa, iată
Octavianus a plecat
Înspre zarea depărtată
Cu puternică armată
Înspre râul Eufrat.

Ca să intre în cetate
Ca şi vechiul Macedon,
Ca şi Cirus, cu armate
Şi cu oşti încolonate
În vestitul Babilon.

Să-i supună şi să-i bată
Pe vestiţii împăraţi,
Mezii, perşii de-altădată
Care au din nou armată
Şi victorioşi soldaţi.

După lunga rezistenţă
Orientul cade iar,
A romanilor prezenţă
Îi deblocă din cadenţă
Cu o forţă salutară.

Dup-atâtea mari torente
Şi războaie uimitoare,
Roma peste continente
Şi-a lăsat a ei amprente
Cu o forţă foarte mare.

Iar de-atunci ne sunt păstrate
Vorbe ce-au zburat aidoma
Peste veacuri depărtate,
Arătându-ne că toate
Drumurile, duc la Roma.

Din măreţe citadine
Şi din porturi depărtate,
Înspre marile coline
Vin corăbiile pline
Să le-aducă prăzi bogate.

Dar şi suflete umane
În imperiul sclavagist,
Robi şi roabe milioane
Pe câmpiile romane
Îi slujeau pe bogătaşii
Cu inel de ametist.

Aur şi podoabe rare,
Şi maimuţe, şi păuni,
Şi veşminte şi covoare
Şi miruri mirositoare
Şi tot felul de minuni.

Cine să-i mai izbăvească
De sub jugul greu de fier?
De sub forţa păgânească,
Nu e forţă omenească!
Căci sub lovituri de bice
Mii şi mii de oameni pier.

Robii fără cunoştinţă
Aşteptau vre-un Spartacus,
Cu răscoală, cu voinţă
Să le-aducă biruinţă,
Dar la împlinirea vremii
Iată s-a născut ISUS.

DOMNUL sau Mântuitorul,
DUMNEZEUL minunat,
Alfa, Eliberatorul,
El va izbăvi poporul
Di robie, din păcat.

Tulbură-se cât i-ar place
Şi Irod şi Israel!
Căci HRISTOS aduce pace
Pentru slugile sărace
Care se încred în El.

Strige pân' la răguşire
Răstigneşte! Răstigneşte!"
Vocile nefericite
Care au venit s-agite,
Căci Hristos ne-arată taina:
Cine-i credincios, iubeşte.

În zadar te speli, Pilate,
Dacă n-ai credinţa vie!
Dacă n-ai în piept dreptate,
Vei rămâne în păcate,
În eterna veşnicie!

Ducă drumurile firii
Înspre Roma, spre apus,
Căci cărarea mântuirii
Înspre Patria iubirii
Ne conduce spre ISUS.

Pe artere pietruite
Trec falangele romane,
Echipate, instruite,
Iar pe uliţe smerite
Vin mulţimile sărmane.

Căci pe maluri depărtate
A ieşit Semănătorul,
Care seamănă dreptate
Şi iertarea de păcate
Binecuvântând poporul.

DOMNUL care izbăveşte
Prinşii de război ai firii,
Care pâinea înmulţeşte
Şi bolnavi tămăduieşte
DUMNEZEUL mântuirii.

Oastea care-L însoţeşte
Este mică, neînsemnată,
Dar HRISTOS o instruieşte
Ca să lupte vitejeşte
Cu a iadului armată.

Orbii, şchiopii şi leproşii
Vin să-i ceară îndurare,
Vin la DOMNUL păcătoşii
Ca să-i fie credincioşii
Proslăvind a Lui lucrare.

O mulţime neînsemnată
Vine-n urma lui ISUS,

De prin maluri adunată,
Însă binecuvântată
Cu puterile de sus.

În această instruire,
Regele Emanuel
La micuţa Lui oştire
I-a dat pildă de iubire
Ca să fie toţi ca El.

Cu o inimă curată,
Ia priviţi-L pe ISUS!
El se roagă, strigă "Tată!"
Şi de fiecare dată
El privea întâi în sus.

El se roagă şi posteşte,
El nu caută scopul Său,
El pe alţii îi slujeşte
Pentru alţii se jertfeşte
Proslăvind pe DUMNEZEU.

În iubirea Lui fierbinte
El s-a îndurat de gloate
Dându-le învăţăminte
Şi prin fapte şi cuvinte
Ca să fim ca El în toate.

Dezbrăcat de-a Sale glorii
Unde cântă veşnic sfinţii,
Iată, Îl găsesc păstorii
Într-un grajd, nu în pretorii,
În ţinutul umilinţei.

Parcă se-nfioară firea,
Câtă hulă şi ocară
A-ndurat Dumnezeirea,
DOMNUL nostru, Mântuirea,
De la firea cea murdară.

Pentru om, Divinul Soare
A trecut prin norul gros,
Prin durere şi răbdare
Ca să-l scape din pierzare
Pe sărmanul păcătos.

Cu aceste arme, iată
A pornit să cucerească
Oastea binecuvântată,
Înstruită, echipată,
Cu puterea Lui cerească.

Prin credinţă şi răbdare,
Prin puterea din Cuvânt,
Prin sfinţire, înfrânare,
Şi prin rugi stăruitoare
Şi prin DUHUL LUI CEL SFÂNT.

Regele neprihănirii
Dintre morţi a înviat!
Iar în urma Lui, martirii
Cu pecetea Mântuirii
Înspre Roma au plecat.

Ca să ducă Vestea Bună
Spre apus şi răsărit,
Neamurilor să le spună
Să-şi aplece-a lor cunună
Căci HRISTOS a biruit.

Ca să treacă prin cazarme
Şi prin peştere sărace,
Să dărâme şi să sfarme
Şi să deie foc la arme
Căci HRISTOS înseamnă pace.

Să-şi întoarcă păgânismul
Ochii şi privirea-n sus,
Să-şi arunce catehismul,
Necredinţa, ateismul,
Şi să vină la ISUS.

DOMNUL şi-a trimis solia
Peste mări şi continente,
Cu mesajul, cu făclia,
Să cunoască toţi tăria
Celor două testamente.

Să-şi întoarcă omenirea
Faţa către DUMNEZEU,
Care şi-a trimis iubirea
Să ne-aducă izbăvirea
De sub jugul celui rău.

Mântuirea prin credinţă
Acordată fără bani,
Iată marea biruinţă,
Cum se-ntorc la pocăinţă
Mii şi mii de fraţi romani.

Focul care încălzeşte
Inimi binecuvântate
Peste tot se răspândeşte,
Creştinismul biruieşte
Din cetate în cetate.

Deşi pasărea acvilă,
Vulturul cotropitor,
Roma, deveni ostilă
Ucigându-l fără milă
Pe al DOMNULUI popor.

Totuşi ei, răscumpăraţii,
Au ţinut drapelul sus.
În arene condamnaţii
Şi surorile şi fraţii
Au murit pentru ISUS.

Au stropit cu sânge glia
Şi la Roma şi-n Elada,
Şi-n Egipt, Alexandria,
Şi în Sarmis, România,
S-a întins martiriada.

Fiarele înfometate
I-au distrat pe îngâmfaţii
Care plini de răutate,
Cu privirile-ncruntate
Îşi dădeau la moarte fraţii.

Pentru locul fericirii,
Pentru DUMNEZEUL mare,
Au murit cântând martirii,
Pe altarul mulţumirii
Dându-şi viaţa trecătoare.

Au murit, dar MARANATA!
Iată DOMNUL nostru vine!
Ca să dea cununi, răsplata,
Binecuvântând armata,
Sfintele oştiri creştine.

Ca să-i ducă sus în zorii
Unde-i nuntă şi serbare,
Unde toţi biruitorii
Credincioşii, luptătorii,
Cântă fără încetare.

Ei au biruit, Mărire!
SLAVĂ CELUI CE DOMNEŞTE!
Îmbrăcat în nemurire
Plin de har şi de iubire
DOMNUL care răsplăteşte.

DUMNEZEUL nostru, frate,
Caută încă luptători
Pentru luptele ciudate
Cu a iadului armate
DOMNUL cheamă şi surori.

Fraţi, surori, să nu vă-nfrice
Glasul care ameninţă!
Duhurile inamice
Care vin mereu să strice
Biruiţi-le pe toate prin credinţă!

AMIN