Două căi!
Autor: Elisabeta Someiu  |  Album: Nădejde vie  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de elisabetasomeiu1971 in 30/08/2024
Două căi!

Doamne îmi aduc aminte
Parcă acuma tot mai des
Că ai pus în fața mea
Două căi, să am de-ales

Mi-ai pus Doamne două drumuri
Să aleg dacă se poate
Drumul ce duce spre viață
Sau cel ce duce spre moarte

Am ales dar nu prea bine
Drumul rău și întunecat
Ai văzut că nu e bine
Și Tu Doamne n-ai plecat

Cu atâta bunătate
Și răbdare ai așteptat
Să mă întorc să aleg drumul
Cel ce Tu mi-ai luminat

Drumul morții am ales
L-am urmat desculț și gol
Și la orice colț era
Doar venin și vitriol

Am crezut că voi răzbi
Dacă fac un compromis
Însă el mă depărta
Tot mai mult de Paradis

Dar Tu Tată ai văzut
Și nu ai fost mulțumit
Și din neagra mea osândă
M-ai căutat și m-ai găsit

Mulțumesc acum Doamne
Că tu mai pecetluit
Și cu jertfa din Golgota
Domnul meu m-ai mântuit

De acuma am o cale
Sfântă liberă curată
Și mai mult decât atât
Am în cer cel mai bun Tată. Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 344
Opțiuni