IMPERIUL PERSAN

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Înaintea strămutării
Robilor în grea ocară,
DUMNEZEUL îndurării
A prezis şi izbăvirea
Şi întoarcerea în ţară.

DUMNEZEU aşa vorbeşte
Despre Cir, alesul Său,
Care luptă vitejeşte
Şi spre Babilon porneşte
Ca un tigru, ca un leu.

"Iată Eu voi fi cu tine
Netezind sub paşii tăi
Munţi şi dealuri şi coline.
Naţiuni şi ţări străine
Ca să pedepsesc puterea, celor răi"

Astfel Cirul, vânătorul,
Prin păduri se instruieşte,
Adunând la el poporul
Ca să-i deie ajutorul
Ca să lupte vitejeşte.

Şi porniră aliate
De la munţii Caucaz,
Zeci de oşti încolonate
Spre cetăţi îndepărtate
Prin furtună şi talaz.

Mezii, perşii, şi oştirea
Prinţului hircanian,
Aveau împuternicirea
Să-i aducă nimicirea
Regelui babilonian.

Izbăvind din fortăreaţă
Prinşii de război, evreii,
Din cetatea îndrăzneaţă,
Înălţată şi măreaţă
Unde dominară leii.

După luptele purtate
Cucerind întâiul front,
Curajoasele armate
Au pornit încolonate
Noaptea, înspre Heles-Pont.

Înspre ţărmuri depărtate,
Înspre capul Ionian,
Din cetate în cetate
Biruindu-le pe toate
Cirus, ca un uragan.

Cresus cu a lui armată
Impecabil luptător,
Cu mulţimea adunată
Au pornit ca să se bată
Cu oştirea perşilor.

Sirienii, lidienii,
De la marea ioniană,
Şi din larguri fenicienii,
Frigia şi egiptenii,
Şi Asiria duşmană.

Şi atâtea alte neamuri
În imperiu aliate,
Ca şi frunzele din ramuri
Înălţau măreţe flamuri
Gata pentru a se bate.

Cirus cobora la vale
Înspre râul Patoros,
Toţi în scuturi şi în zale
Şi în care triumfale
Într-un marş victorios.

Iar pe când s-apropiară
Tot mai mult şi tot ce mai tare,
Marea forţă militară,
Oştile se-ncăierară
Într-o luptă foarte mare.

Vedeai care răsturnate,
Cai şi călăreţi trântiţi,
Lupte mari, înverşunate,
Între cele două-armate,
Cădeau morţi şi mulţi răniţi.

Cir cu oastea lui mai mică
Începu ca să distrugă
Marea forţă inamică
Care copleşiţi de frică
Începură toţi să fugă.

Sardes, marea fortăreaţă
Şi-a pierdut a ei tezaur,
Căci oştirea îndrăzneaţă
Avea Babilonu-n faţă,
Marele trofeu de aur.

Şi pornind spre estul firii
Marii luptători persani,
Spre cetatea strălucirii
Cu mandatul împlinirii
Celor şaptezeci de ani.

Râul Eufrat sclipeşte
Printre maluri marmorate,
Şi în mers parcă vesteşte:
"DUMNEZEU vă pedepseşte
Oameni plini de răutate."

În cetatea strălucirii
E serbare, voie bună
În ajunul nimicirii
Dregătorii, musafirii,
Toţi mai marii se adună.

Ca să-i ţină companie
Regelui nelegiuit,
Care-n noaptea de urgie
După cum Scriptura scrie,
DUMNEZEU l-a pedepsit.

Ca un om lipsit de minte,
Belşaţar cu capul plin,
Având sângele fierbinte,
Porunci în vase sfinte
Să-i aducă slugii vin.

Dar deodată o solie
Pe un zid de farmec plin,
Mâna unui înger scrie
Pentru rege ca să ştie:
"Mene, techel, ufarsin!"

Mâna supraomenească
Le-a lăsat mesajul scris,
Ca să-l vadă, să-l privească,
Înţelepţii să-l citească
Cu un caracter deschis.

Îngrozit nespus de tare,
Regele i-a oferit
Răsplătire şi onoare
Celui ce va fi în stare
Să-i dezlege acest mit.

Dar cu toată străduinţa
Şi cu forţa omenească,
Înţelepţii, iscusinţa,
Îşi văzură neputinţa
Acest scris să-l talcuiască.

"Belşaţar-strigă regina-
Cheamă-l şi pe Daniel!
Căci în el-vorbi străina-
E puterea, e lumina
Care-a coborît în Templul
Zeilor din Israel!"

Şi ducându-l sus pe trepte
Până-n sala aurie,
Unde minţile-nţelepte,
Diferitele concepte,
Toţi îl aşteptau să vie.

Omul care prin credinţă
Dincolo de zid străbate,
Unde veşnica ştiinţă
Dă lumină, cunoştinţă,
Şi iertarea de păcate.

"Ah! -strigă atunci profetul
Omului nelegiuit-
DUMNEZEU şi-a dat decretul!
Iată taina şi secretul,
Rege, vei fi pedepsit!"

Iar pe când cu tâlcuirea
Se zbătea întregul van,
A intrat prin râu oştirea,
Solii morţii, nimicirea,
Oastea regelui persan.

Forţa nemaipomenită
Babilonul, e înfrânt,
Cu întreaga lui elită,
După vestea profeţită
În al DOMNULUI Cuvânt.

Apoi regele oştirii
Cirus, care-nvinse leii,
Dă decretul rezidirii
Şi porunca dezrobirii,
Izbăvind pe toţi iudeii.

Printr-un om veni urgia,
Iar prin celălalt, salvarea,
După cum şi profeţia
A strigat prin Ieremia
"DUMNEZEU dă îndurarea!"

Vestea a fost strălucită,
Ca şi flacăra din sfeşnic,
Pentru casa pedepsită
Dărâmată şi zdrobită
De mânia Celui Veşnic.

Israel s-a-ntors acasă
După şaptezeci de ani
De la lupta sângeroasă,
Căci puterea glorioasă
I-a zdrobit pe-ai lor duşmani.

Dup-atâtea chinuri grele
DOMNUL le-a redat tăria,
Ca să meargă după ele
Iată cele două stele
Vine Ezra şi Neemia.

Doi bărbaţi viteji şi vrednici
Şi în fapte şi-n cuvinte,
Binecuvântând pe sfetnici
Şi chemând pe îndărătnici
Ca să caute cele sfinte.

Unul plin de iscusinţă,
Cărturar, predicator,
Ezra, care-n umilinţă
A trezit din nou credinţă
În acel căzut popor.

Încercând să cucerească
Mai întâi interiorul,
După legea preoţească
I-a chemat ca să-i sfinţească
Toată oastea, tot poporul.

Iar un altul foarte harnic
Şi în lupte curajos,
Nu e rege, e paharnic,
Însă sincer, nefăţarnic,
Şi în toate credincios.

Neemia, reprezentantul
Oştilor israelite,
Dregătorul, comandantul
Care deţinea talantul
Forţelor nebănuite.

Adânciţi în rugăciune
Amândoi, cu-acelaşi foc,
Ei cereau înţelepciune
Şi curaj în acţiune
Când lucrarea sta pe loc.

Atunci ei plângând strigară:
"Haideţi să-ndulcim amarul!"
Robii reîntorşi în ţară
În măreaţa primăvară
Au zidit din nou altarul.

Iar în urmă ca să crească
Slava unui nou sublim,
Începură să zidească
Casa Sfântă, părintească,
Templul din Ierusalim.

DUMNEZEU a dat popoare
Israele pentru voi!
Cum să nu vă deie oare
Strălucire şi mai mare
Şi cetatea înapoi?

Iată, nu vă îngrozească
Ai lui Ezra fii, Hadon,
Care-au vrut să vă oprească
Ca să nu se mai zidească
Casa noului Sion.

Căci din neamul tău, Păstorul
Se va naşte pe pământ,
MESIA, Mântuitorul,
Sau HRISTOS, Izbăvitorul,
Zămislit din DUHUL SFÂNT.

El le va zdrobi tăria,
Dinţii puilor de lei,
Restatornicind domnia,
Slava şi împărăţia
Dintre neamuri şi iudei

Va elibera pământul
Din robia celui rău,
Cirus regele, Cuvântul,
Care face legământul
Între om şi DUMNEZEU.

Mihail ocrotitorul,
Sau Arhanghelul măririi,
Le-a dat forţa, ajutorul,
Ca să biruie poporul
În lucrarea rezidirii.

Ale DOMNULUI armate
În acele orizonturi,
În acele lupte date
Şi din faţă şi din spate,
Au avut mai multe fronturi.

Cu o mână în lucrare,
Iar cu cealaltă, scutul,
Armele de apărare
În aceea luptă mare
Ei şi-au apărat ţinutul.

Cei ce au făcut dreptate
În al DOMNULUI popor,
Au văzut că în cetate
Au pătruns din nou păcate,
Frontul cel interior.

Eliaşib păcătuieşte,
Marele preot iudeu
Se abate, se-ncuscreşte
Cu acel care huleşte
Tabăra lui DUMNEZEU.

Îndrăznind să-şi dea nepotul
Ginere lui Sambalat,
El alesul, el preotul,
Dându-le şi altor votul
Să dezlege-acest păcat.

Pe deasupra amonitul
Toba, un alt vrăjmaş,
Rudă cu israelitul
A pătruns nelegiuitul
Până-n sfântul lor locaş.

Ce ruşine, ce ocară,
Ce îngrozitor păcat!
Neemia l-a dat afară
De la slujba lui murdară.
De la locul rezervat.

Dar cu toată răutatea
Şi cu tot războiul dus,
Ei şi-au rezidit cetatea
Restatomicind dreptatea
După legile de sus.

Iată ziua mulţumirii,
Inimi sfinte, inimi noi,
Sărbătoarea ispăşirii
După legea curăţirii
Pentru prinşii de război.

Corurile adunării
Cântă "SLAVĂ!" sus pe zid
Răsunând în largul zării
Ca şi tunetele mării
Din cetatea lui David.

Răsuna întreaga vale
Numai strigăte şi cânt,
Cu timpane şi chimvale
Şi nespuse osanale
Adresate Celui Sfânt.

Şapte zile tot poporul
Au sărbătorit regeşte,
Şi orchestrele şi corul
Dându-i slava şi onorul
Celui ce în veci domneşte.

Şi restabilindu-şi zorii
După mersul dinainte,
Şi preoţii, şi păstorii,
Şi pe câmp agricultorii
I-au dat viaţă ţării sfinte.

În aceste lungi tratate
Fraţilor, ce-aţi ascultat?
Din acele lupte date
Cu puternice armate
Spuneţi-mi, ce-aţi învăţat?

Faceţi recapitularea
Şi vă rog, verificaţi
Dacă astăzi adunarea
N-a oprit pe loc lucrarea
Ca şi vechii noştri fraţi.

Dacă da, luaţi aminte
Şi vă-ntoarceţi înapoi!
La acele fapte sfinte
Şi la dragostea fierbinte,
Arma noastră de război.

Daţi pe Tobia afară,
Şi pe cuscrul Sambalat,
Din a Domnului cămară,
Curăţiţi întreaga ţară
De mândrie şi păcat.

Şi va merge înainte
Zidăria, în suiş,
Rezidirea celor sfinte
Pe iubirea Lui fierbinte
Până la acoperiş.

DOAMNE mâna Ta cea bună
Fie peste-al Tău popor!
Prin necazuri, prin furtună
Până vom primi cunună
Sus, în ţara sfinţilor.

AMIN