IMPERIUL MACEDONIAN

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Uite flota inamică
Cât de iute traversează
Peste ape fără frică
Iar la ţărmuri se ridică
Oastea care-naintează.

Din Balcani luându-şi zborul
Ca un vultur, vechiul crai
Alexandru, luptătorul,
Ca şi vântul, ca şi norul,
Cu armate şi cu cai.

Şi porniră europenii
Înspre Nil şi Eufrat,
Să-şi supună egiptenii
Şi pe toţi babilonienii
Şi pe Darius cel bogat.

De la marea Ioniană
Şi din portul Euxin,
Oastea macedoniană
Înfruntând pe cea persană
Au pornit spre-un nou destin.

După ce-au învins elini
Şi pe ceilalţi barbari,
Cu puterea năvălirii
Toată forfota oştirii
Se văzură mult mai tari.

Şi înaintând spre munte
Tineretul triumfal,
Macedon mergea în frunte
Conducând aceste hunte
Călărind pe Ducipal.

Dar ieşiră oşti măreţe
Spre întâmpinarea lor,
Din cetăţi şi fortăreţe,
Curajoase, îndrăzneţe,
Echipate uimitor.

Trupele imperiale
Şi pe ape şi pe-uscat,
Şi din munţi, şi cei din vale,
Le-au ieşit cu toţi în cale
Şi cu toţi i-au aşteptat.

Toată slava argintie
De la Nil pân' la Urali,
De la Hindus din pustie
Pân' la marea cărămizie
Numai inamici tribali.

Toţi îşi ridicară spada
Să-i ucidă, ar fi vrut,
Pe feciorii din Elada
Care-au strămutat pleiada
Pe al Asiei ţinut.

Vai şi după toate cele,
Lângă râul granicos,
Începură lupte grele
Între forţele rebele
Un duel spectaculos.

În această confruntare
Lancia decise sorţii,
Luptele s-au dat călare
Macedon fiind mai tare
Numără pe vatră morţii.

După prima confruntare,
Darius, regele persan,
Şi-a strâns oaste mult mai mare
Şi spre-a lor întâmpinare
Au ieşit pe-un alt liman.

Zeci de trupe aliate
După cel dintâi pluton,
Au pornit încolonate
Gata pentru a se bate
Cu vestitul Macedon.

După Granic şi Isos,
Frontul de la Guatemala
A fost cel mai dureros,
Dar viteazul curajos
Îl învinse şi pe-acela.

Ahemenzii au pierdut
Şi a treia confruntare,
Şi al treilea ţinut
Căci vrăjmaşii i-au bătut
Şi la munte şi la mare.

După cele întâmplate
Lângă munţii Taurus,
Din cetate în cetate
Grecii le-au bătut pe toate
Şi prin forţă le-au supus.

Şi se înălţară-n zare
Noi cetăţi Alexandria,
Capitale uimitoare
Pentru clasa următoare
Care-au preluat domnia.

DOMNUL a prezis căderea
Ahemenzilor sălbatici,
Care-şi înmulţeau averea
Sugrumându-le puterea
La sărmanii asiatici.

Daniel în vis zăreşte
Un berbec în râu răpus,
Care mai întâi domneşte
Dar pe care îl zdrobeşte
Ţapul mare din apus.

Pe aripa triumfală
După vechea profeţie,
Persia imperială
Era forţa mondială
Sau puterea argintie.

Dar cu toată strălucirea
Şi impunătoarea teamă,
Daniel dă tâlcuirea:
Iată grecii cu oştirea
Sau imperiul de aramă.

"Fiara cu aripi pe spate,
Pardosul îngrozitor,
Îmbătat de răutate
Şi de multele păcate
Împotriva sfinţilor.

Căci un rege dintre regii
Din imperiul elenistic,
Depăşind pe toţi strategii,
Numit "omul făr' delegii"
Sau străbunul anticristic.

A pornit cu multă sete
Spre Ierusalim să-l bată
Impunând a lui pecete,
Jertfa sfântă să încete
Jertfa care-i necurmată.

Apoi cu a lui armate
Plin de fală şi avânt,
Au jertfit cu răutate
Animale necurate
Pe altarul Celui Sfânt.

Pustiind întreaga ţară
Antiohus Epifan,
Cu pedepse, cu ocară,
Şi cu patimă murdară
Şi cu suflet de tiran.

Condamnându-i cu mânie
Pe adevăraţii fii
Care-au dovedit tărie,
Şi credinţă sfântă, vie,
În acele mari urgii.

Iar pe fraţii trădători
Care şi-au vândut credinţa
I-a făcut conducători,
Demnitari şi păstori
Care şi-au impus voinţa.

Dar şi DUMNEZEU ridică
Pe vitejii macabrii,
Care luptă fără frică
Cu puterea inamică
Izbăvind pe toţi iudeii.

Cum să piară seminţia
Acest minunat popor?
Israel, împărăţia,
Ce-l va naşte pe Mesia,
Pe al Lumii Salvator.

Antioh capitulează,
Iată vulturul roman
Din Chitim înaintează
Fiindcă DUMNEZEU veghează
Să-l înfrunte pe duşman.

Iată oastea lui Pompei
Tatăl lui Irod cel mare,
De la anul şaizeci şi trei
După anii-atât de grei
La Ierusalim apare.

Dar şi steaua din Betel
Dup-atâtea mari ravagii,
Regele lui Israel
MESIA EMANUEL
S-a născut, îl caută magii.

Iată pot să se dărâme
Munţi şi dealuri şi coline,
Mările să se ridice
Valul lor să nu te-nfrice
Fiindcă Cel atotputernic e cu tine.

Steaua apăru pe cer
Când Cezarul Octavian
Sau imperiul cel de fier
S-a aprins ca un crater,
Devenind în vechea lume suveran.

Iar pe fondul acţiunii
Celor ce s-au petrecut,
Pustiirea urâciunii
I-a împins din nou pe unii
Cu acelaşi atribut.

Antioh, sau anticristul,
Neamul fără DUMNEZEU,
Răspândeşte ateismul
Vrând să-nvingă creştinismul
Cu puterea celui rău.

Însă fraţii macabrii,
Credincioşii mântuiţi,
Ei se luptă cu ateii
Şi din nou cu fariseii
Şi cu cei închipuiţi.

Căci a iadului armată
Cu o forţă neîntreruptă,
Cu o forţă necurată,
Oastea lor nenumărată
Cu Biserica se luptă.

Agremente, relaxare,
Atitudini păgâneşti,
Patime, destrăbălare,
Armele distrugătoare
Ale firii pământeşti.

Pentru slava pământească
Mulţi şi-au lepădat credinţa,
Frica a-nceput să crească,
Să o frângă, s-o strivească,
Mica plantă denumită, pocăinţa.

Dintre câţi cu noi porniră,
Câţi cu noi vor sta pe maluri?
Câţi mai luptă şi aspiră?
Căci atâţi se poticniră
Şi s-au afundat în valuri.

Câţi mai îndrăznesc să spună
Fără murmur, fără teamă?
Celor care se adună:
"înainte prin furtună
Căci ISUS HRISTOS vă cheamă!"

Înainte, înainte!
Daţi păcatul la o parte!
Nu vă temeţi de morminte
Ce vă par atât de sfinte
Că nu-s decât pietre moarte!

Vai, dar cine să-ndrăznească
Să se urce sus pe munte?
Adevărul să-l vestească
Iar cu praştia să-l lovească
Pe cel rău direct în frunte.

Voi soldaţi ce-n aţipire
Staţi pe ţărmuri plini de teamă,
DUMNEZEUL din mărire,
Cu blândeţe, cu iubire,
În armata Lui vă cheamă!

DOMNUL care poartă norii
Şi oceanele şi vântul,
El îmbracă luptătorii
Cu puterea, cu fiorii
Care clatină pământul.

El înalţă, El smereşte,
DUMNEZEUL nostru mare,
De aceea, îndrăzneşte!
Luptă frate vitejeşte!
Căci ISUS HRISTOS e DOMNUL
Stânca tare!

Macedon a putrezit,
Cirus, Nebucadneţar,
În ţărână au sfârşit,
Dar ISUS cel Răstignit
Este viu şi plin de har.

De aceea să luptăm
Până când HRISTOS apare!
Să vestim şi să cântăm
Şi în rugăciuni să stăm
Cu privirea sus în zare!

DOAMNE, fă-ne luptători
Îmbrăcaţi în strălucire!
Să purtăm cununi de flori
Ca şi cei nemuritori
Când va fi a Ta venire!

De s-ar cere să murim
Pentru cauza mântuirii,
Dă-ne har să biruim,
Credincioşi mereu să fim
Până-n clipa întâlnirii!

AMIN