Pe marea furtunoasă
Autor: Dionisie Giuchici  |  Album: vol. 1 - Domnul, nu eu!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de catre_un_cititor in 18/03/2009
PE MAREA FURTUNOASĂ

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Petru a pornit pe ape
Tot mai iute, tot mai tare,
Căci ISUS era aproape
Lângă el, pe-aceeaşi mare.

Lângă ei, venit din maluri,
După ce sfârşi popasul,
DOMNUL a păşit pe valuri
Fără să-şi afunde pasul.

Noapte... însă fără vrajă,
Fără licăriri de stele,
Până la a patra strajă
Valuri multe, valuri grele.

Vântul cu a lui tărie
Străbătea nespus de tare,
De pe ţărmuri, din pustie,
Tulburând întreaga mare.

Norii parcă stau să cadă
Peste munţii depărtării,
Toţi s-au adunat deodată
Sus, la orizontul zării.

Vânt şi valuri şi furtună,
Noapte plină de-ncercare,
Căci din larguri se adună
Valurile tot mai tare.

Unda apei neîntreruptă
Îi înclină, îi ridică,
Iar apostolii se luptă
Copleşiţi de-o mare frică.

Tot mai multe, tot mai tare,
Valuri care ameninţa,
Care pun la încercare
Minunata lor credinţă.

Dar în clipa disperării,
În amurgul nopţii, iată
Peste valurile mării
Izbăvirea se arată.

Un bărbat ce se grăbeşte
Peste-a valurilor unde,
Peste valuri El păşeşte
Însă fără să se-afunde.

El mergea pe apa mării
Cum se merge pe uscat
Către ţărmul depărtării
Pasul şi L-a îndreptat.

De la ţărm, tot mai aproape
De corabie se-opreşte,
Un bărbat umblând pe ape
Foarte hotărât păşeşte.

Ei credeau că-i zeul mării
Sau năluca nopţii rece,
Cu furtuna răzbunării
Care peste ape trece.

În acele triste clipe
N-au ştiut ce să mai zică,
Începură toţi să ţipe
Copleşiţi de-o mare frică.

Dar un glas duios răsună
Pe aripile de vânt:
"Nu vă temeţi de furtună!
Nu vă temeţi căci Eu sunt!"

Şi deodată vântul, marea,
Din furtună se opreşte,
Norii traversează zarea,
Înălţimea străluceşte.

"E ISUS!- strigară fraţii
Din corabia salvării-
El e! Uite cum păşeşte
Peste valurile mării!"

E ISUS! iar vântul, zarea,
S-au oprit, se liniştiră,
DOMNUL potoleşte marea
Iar apostolii se miră.

Atunci Petru îndrăzneşte
Vrând cu-adevărat să scape,
A zis: "DOAMNE, porunceşte!
Vreau să merg şi eu pe ape!

Vreau pe unde cristaline,
Vreau să merg, Te rog mă scapă!
Să păşesc până la Tine
Fără să m-afund în apă!"

"Vino, iată îndrăzneşte!
Mergi pe apă fără frică!"
Însă Petru se-ndoieşte
Căci credinţa lui e mică.

Văzând că ISUS îl cheamă
Câţiva paşi a mers normal,
Dar deodată plin de teamă
Petru a căzut în val.

Şi strigând în disperare:
"Doamne, vino şi mă scapă!
Căci de nu, aici în mare
Voi muri înecat în apă!"

Ridicându-l sus din valuri,
Fraţii nu s-au mai temut,
Au pornit cu toţi spre maluri
Căci furtuna a trecut.

Iată-i pe pământul tare
După lunga bătălie,
După-atâta încercare
S-au umplut de bucurie.

Fraţilor, să cânte corul!
Tot mai sus să zboare cântul!
Căci ISUS Mântuitorul
A oprit pe mare vântul!

DOMNUL a umblat pe mare
Peste-a valurilor spume,
Prin necaz, prin încercare,
E şi azi cu noi prin lume.

DOMNUL a oprit furtuna,
Apele s-au liniştit,
Când ISUS Şi-ntinde mâna,
Eşti şi astăzi izbăvit.

Voi ce mergeţi prin talazuri
Către ţărmul celălalt,
Nu vă temeţi de necazuri,
Nici de valul cel înalt!

Căci ISUS din urmă vine,
Sau în faţa voastră merge,
Prin necazuri, prin suspine,
Lacrima din ochi şi-o şterge.

Dacă ai vre-o neputinţă,
Dacă eşti de valuri dus,
Mergi 'nainte prin credinţă
Pân' la maluri cu ISUS!

Ucenicii cu vâslirea
Toată noaptea s-au luptat,
Calea sfântă - Mântuirea,
La aceasta ne-a chemat.

Calea mântuirii noastre
E corabia salvării,
Care trece printre astre
Până sus, la ţărmul mării.

Care duce prin furtună,
Sus, de cealaltă parte,
Unde vom primi cunună
Şi viaţa fără moarte.

Călătorule grăbeşte,
Urcă-te să trecem marea!
Vino şi te pocăieşte
Ca să-ţi dea ISUS iertarea!

DOMNUL în curând apare,
Zorii zilei se arată,
Nu vă-nfricoşaţi de mare
Voi creştini ce vreţi răsplată!

Lumea e o mare-ntinsă
Unde stăpâneşte norul,
Dar puterea neînvinsă
E ISUS Mântuitorul!

Lumea e o mare lată
Peste care greu se trece,
Căci puterea necurată
Suflă necredinţa rece.

Lumea e o mare dură
Plină de ameninţare,
Care râde de Scriptură
Până când ISUS apare.

Lumea e şi vânt şi mare,
Dar şi ceaţă şi furtună,
DOMNUL însă e salvare,
Pentru toţi e Veste Bună.

De aceea fără frică
Pe al mântuirii drum,
Mergi cu DOMNUL turmă mică
Până în Capernaum!

Din cetate în cetate
Daţi de veste, daţi de ştire
Spuneţi celor cu păcate
Că ISUS e mântuire.

Spuneţi gloatelor sărace,
Spuneţi tuturor să ştie,
Că ISUS înseamnă pace,
Şi izvor de bucurie.

Nu e nici un loc pe glie
Sau pe bolta cea rotundă,
Unde Cel din veşnicie
Să nu poată să pătrundă.

Frate copleşit de somnul
De la căile răscrucii,
Nu-L mai confunda pe DOMNUL
Cu puterile nălucii.

Nu lăsa ca duhul fricii
Să te scoată din cadenţă,
Nu ţipa ca ucenicii
Îngrozit de-a Lui prezenţă.

Valurile se opriră,
Vântul L-a recunsocut,
Numai oamenii se miră,
Ucenicii s-au temut.

Numai oamenii sfidează
Când mândria îi apucă,
Când ISUS prin Duh lucrează
Mulţi îi zic şi azi nălucă.

DOMNUL însă cu tărie
Le răspunde prin Cuvânt
La aleşii Lui să ştie:
"Nu vă temeţi, căci Eu Sunt!"

Petru a strigat: "ISUSE,
Vreau pe unde cristaline!
Vreau pe apele opuse,
Să păşesc până la Tine!"

Spune, nu ai vrea iubite
Ca să mergi pe ape-n sus?
Peste valuri şi ispite
Până-n ţara lui ISUS.

Doamne, dacă prin talazuri
Treci şi azi pe-ai Tăi copii,
Prin furtună, prin necazuri,
Te rugăm din nou să vii!

Dă-ne pâine, dă-ne peşte,
Dă-ne Doamne vindecare!
Te rugăm ISUS, priveşte
Câţi Te-aşteaptă lângă mare!

Câte bărci nu se scufundă!
Câte nu se-ntorc 'napoi!
Câţi nu caută să se-ascundă
Doar de formă printre noi!

Vrem de cealaltă parte,
Vrem pe-al fericirii mal!
În ţinutul fără moarte,
Lângă marea de cristal!

Iar de ziua împlinirii,
Dorul care ne frământă,
Vrem pe ţărmul fericirii
Să cântăm cântarea sfântă!

Aplecând cu tot cununa,
Dându-i cinste şi onoare
Celui ce-a oprit furtuna
Ca să trecem peste mare.

AMIN


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3796
  • Export PDF: 87
  • Recomandări email: 1
  • Gramatical 1
  • Nisalin  k

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  k

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  k

    Conținut 1 0
Opțiuni