LA MIEZUL NOPŢII (2)

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

După cum la miezul nopţii a fost din Egipt ieşirea,
Tot aşa la miezul nopţii va fi şi la cer răpirea.
Când priveşti spre oglindirea şi spre cei dintâi eroi,
Îţi dai seama că întocmai se va întâmpla cu noi.

Căci la miezul nopţii, iată a fost marea deşteptare,
Când a răsunat din ceruri: "Iată Mirele apare!"
Pe la miezul nopţii iarăşi, temniţa s-a descuiat,
Când solia îngerească pe apostoli i-a scăpat.

Pe la miezul nopţii Petru, de sub paza lui Irod
A fost izbăvit de mâna Veşnicului Voievod.
Şi atâtea alte versuri în aceeaşi oglindire,
Stau în Cartea Sfântă scrise despre noapte de răpire.

DOMNUL i-a vorbit lui Moise în acel Apocalips,
Şi i-a zis: "La miezul nopţii Eu voi trece prin Egipt!"
Miezul nopţii, ceas de groază, pentru egipteni urgie,
Pentru Israel, -SALVARE- Izbăvirea din robie.

Miezul nopţii deci vă prindă pe al ţării-ntreg întins,
Cu toiegele în mână şi cu mijlocul încins.
Ca să prăznuiţi serbarea cu acelaşi aluat,
Cu verdeţuri, şi cu carnea Mielului nevinovat.

Să stropiţi apoi cu sânge din acelaşi Miel jertfit,
Casele din tot ţinutul neamului israelit.
Căci în noaptea ceea solul morţii va lovi, va stinge,
Egiptean, evreu, oriunde nu va fi pe casă sânge.

"De aceea ia aminte Israele, n-am să cruţ
Când voi pedepsi cu moarte pe întâii lor născuţi!"
DOMNUL i-a vorbit lui Moise înaintea pedepsirii,
Ca să-şi pregătească oastea pentru noapte izbăvirii.

Ca să-i spună ce condiţii trebuie să-ndeplinească,
Miezul nopţii tot poporul în veghere să-l găsească.

Iată căci trecură toate cele nouă mari urgii,
Peste ape, peste oameni, peste turme şi câmpii.
DOMNUL anunţă că vine şi a zecea încercare,
Să-I cunoască toţi tăria şi puterea Lui cea mare.

Miezul nopţii e aproape, lună clară, cer senin,
Israele nu te teme! Iată îngerul divin!
Tocmai se schimbase straja, miezul nopţii a sosit,
Îngerul pe-ntâi născuţii fără milă i-a lovit.

La palat vedeai lumină, noapte plină de-ntristare,
Faraon plânge în hohot pe feciorul lui mai mare.
Auzeai de la distanţă ţipete în cartier,
Mamele plângeau pe uliţi cu privirile spre cer.

"Ce păcate ne apasă?" se-ntrebau în noaptea rece-
"Faraon nu vrea să-i lase pe israeliţi să plece!"
"Împărate dă-le drumul, nu-i opri, că dacă nu,
Va pieri întreaga ţară, vom muri şi noi şi tu!"

"Căci o mână ne apasă şi-năuntru şi afară!"
Atunci Faraon le zise: "Să plecaţi cu toţi din ţară!"
Şi se-ncolonase iute marele popor evreu,
Luând drumul spre pustie cum le spuse DUMNEZEU.

Au pornit cu toţi spre locul şi spre ţara mult dorită,
Patria de mult visată, lui Avraam făgăduită.
Aşadar la miezul nopţii a fost ceasul izbăvirii,
Oare nu va fi întocmai şi în clipele răpirii?

Oare nu vor plânge unii, cei rămaşi în cartier,
Când Biserica aleasă se va înălţa la cer?
Miezul nopţii, Pavel, Sila, au cântat înflăcăraţi,
Fără ca să-şi deie seama ei au fost eliberaţi.

Petru copleşit în noapte, de soldaţi a fost păzit,
Dar din temniţa închisă îngerul l-a izbăvit,
Miezul nopţii, cinci fecioare fără de ulei în vas,
S-au trezit, dar ce durere, căci în lume au rămas!

Celelalte chibzuite s-au trezit şi au plecat,
Când la miezul nopţii glasul "Deşteptare!" a strigat.
Miezul nopţii, plâng pe uliţi mii de fraţi şi de surori,
Care-n timpul pregătirii au trăit nepăsători.

Sângele neprihănirii nu le-a fost în suflet scut,
Li s-a spus că vine DOMNUL, însă ei nu s-au temut.
Dar cei credincioşi în toate, n-au cârtit în încercare,
Mame cu copii în braţe au mâncat ierburi amare.

Cum să se împotrivească? dacă DUMNEZEU a spus:
"Ascultaţi de El în toate!" nu de Moise, de I S U S!
Cine nu mănâncă pâinea, azima ce dă putere,
Nu va fi răpit de DOMNUL la întâia înviere.

Dacă n-ai pe tine haina şi la mijloc cingătoare,
Adevărul şi sfinţirea, şi-ncălţămintea-n picioare,
Dacă n-ai toiagu-n mână ca evreii cei străbuni,
DOMNUL să-şi arate slava făcând semne şi minuni.

Dacă n-ai, ISUS te cheamă chiar acum să te-mbrace
Cu mantaua mântuirii, şi să-ţi dea în suflet pace.
Dacă n-ai echipamentul, coif şi platoşă, şi scut,
În această mare luptă de vrăjmaşi vei fi bătut.

Vino Israele sfinte de la Ramses şi Sucot!
Pune-ţi hainele pe tine, cea de rege şi preot!
Ia-ţi şi arma pentru luptă, Biblia, toiag în mână,
Fiindcă cine n-are acestea, în Egipt o să rămână.

Israel trecând prin mare înspre noul lor pământ,
Au simbolizat botezul pentru noi cu Duhul Sfânt.
Miezul nopţii e aproape! Nu mai staţi la îndoială!
Căci această noapte este noaptea cea spirituală.

Despre ea ISUS vorbeşte vrând să ne avertizeze:
"Vine noaptea când niciunul nu mai poate să lucreze!"
Vine noaptea încercării pentru fiecare ins,
De aceea ni se spune: "Staţi cu mijlocul încins!"

Miezul nopţii reprezintă lepădarea de credinţă,
Acest întuneric groaznic, fraţilor ne ameninţă.
Nu e vorba de prigoană, ci de oameni înfieraţi,
Care dau impresii grave, însă ei sunt lepădaţi.

Ei opresc căsătoria, chiar şi naşterea de fii,
Acest fel de lepădare a crescut la zeci de mii.
Ei şi-au lepădat credinţa devenind creştini lumeşti,
Alipiţi de-nvăţătura unor spirite drăceşti.

Adevărul îi striveşte ca şi pietrele din râu,,
Ei şi-au lepădat şi haina şi centura de la brâu.
Miezul nopţii mai înseamnă plăgile îngrozitoare,
Când întreaga omenire va gusta necazul mare.

Dar din cauza conştiinţei şi credinţei celor sfinţi,
Zilele vor fi scurtate în acele suferinţi.
Vom goli şi noi paharul jumătate, mai uşor,
Căci la miezul nopţii DOMNUL se va arăta pe nor.

Iar la urmă tot paharul până-n zori va fi golit,
Atunci mulţi dori-vor moartea, dar şi moartea a fugit.
Vai de voi pământ şi mare! şi de voi învinşi de somnul
Ce vă pare-atât de dulce, şi-aţi uitat că vine DOMNUL!

Vai de voi, căci antichristul, după ce va fi răpirea,
Se va arăta pe faţă să-l cunoască omenirea.
E adevărat că DOMNUL îl va nimici pe loc,
Cu suflarea gurii Sale, aruncându-l viu în foc.

Dar întâi întreaga lume va fi încercată greu,
Căci păcatul, anticristul, se va da drept Dumnezeu.
Sfinţii vor serba ieşirea sus pe norul luminos,
Nunta din Apocalipsa, Mirele va fi H R I S T O S .

Iar în urmă omenirea izbăvită de duşmani,
Pe pământ HRISTOS cu sfinţii va domni mia de ani.
După-acestea şi vrăjmaşul dezlegat din primul chin,
Va-ncerca să-nşele lumea cu acelaşi vechi venin.

Dar în groapa suferinţei, va fi azvârlit în foc,
Cu mulţimea lui măreaţă şi cu fiara la un loc.
Miezul nopţii e aproape, întunericul e gros,
Semnele ne spun că vine în curând ISUS HRISTOS.

"Vă jur spuneţi-mi, nu cumva L-aţi văzut unde s-a dus?"
Nu de Solomon e vorba, este vorba de ISUS.
Păzitoarea de la vie, sau cu turmele de oi,
Porumbiţa cea aleasă ne-a simbolizat pe noi.

Pe la miezul nopţii vântul i-a bătut în geam uşor,
"Vino!" o chemă în şoaptă glasul unui tainic dor.
"Sunt iubitul tău, grăbeşte, am venit cu-ai mei viteji
Ca să-i iau pe cei ce-aşteaptă pe la miezul nopţii treji!"

Şi se înălţară iute din pustie, de pe drum,
Zecile de mii de cete, ca şi nişte stâlpi de fum.
Solomon cu-a lui aleasă îţi izbeşte-ntâi privirea,
Însă când te uiţi prin Duhul, înţelegi că e răpirea.

Era noapte, însă chipul sfinţilor erau lumini,
Porumbiţa sau cerboaica care paşte printre crini.
Nu erau asemeni fete, nu erau asemeni firi,
Soare, lună, stele, toate, o-mbrăcau cu străluciri.

De o frumuseţe rară se ivea la fel ca zorii,
Încât a uimit tot cerul şi pe toţi luminătorii.
"Cine e? -întreabă glasul-chipul ce străbate-n spaţii?"
"E a lui ISUS Mireasa îmbrăcată-n har şi graţii!"

Stol de porumbei, şi norii care-şi poartă strălucirea,
Şi Isaia în vechime a văzut prin Duh răpirea.
Tot mai sus şi tot mai tare înspre porumbar zburau,
Stoluri multe, stoluri albe, care din pământ ieşeau.

Din pământ, dar şi din case, şi din marile uzine,
Toţi s-au deşteptat când glasul a strigat că DOMNUL vine!
Transformaţi în alte corpuri şi în străluciri nespus.
Noi vom fi atunci ca DOMNUL şi întocmai ca ISUS.

Duhul Sfânt va face-acele nepătrunse operaţii,
El ne-nvie, El ne schimbă şi ne-nalţă sus în spaţii.
Duhul Sfânt, dar cine n-are va rămâne pe pământ,
Când Biserica zbura-va înspre Porumbarul sfânt.

Miezul nopţii, miezul nopţii, câţi n-or plânge-n disperare?
Când s-or deştepta din somnul şi din necredinţa mare.
Când vedea-vor ei, sărmanii, căci păcatul i-a-nşelat,
DOMNUL i-a chemat să vină, însă nu L-au ascultat.

Alipiţi de strălucirea din Egiptul trecător,
Ei au renunţat la ceasul întâlnirii de pe nor.
DOAMNE, pentru cei de faţă, vreau să vin cu mijlocire,
Dă-le Tu la toţi puterea, pentru noapte de răpire!

AMIN