Prin multe-n viață am trecut...
De lacrimi parte am avut
Și totuși, când spre cer strigam,
Mereu, de sus, mă ascultai...
Dar azi, în praf sunt prăbușit,
Rănit eu zac, Te chem și strig...
Zadarnic... ruga mi-e-n zadar...
De ce închis mi-e cerul iar? ...

De ce mi-e scris mereu să plâng,
Să gem și să suspin adânc? ...
De ce doar eu sunt încercat
De mulți să fiu în râs luat? ...
Oh, Doamne, cum Te-am întristat?
Ca haina-n praf sunt lepădat...
Sau vrei ca pentru ce-am greșit,
Mereu să tot fiu pedepsit? ...

Aici, pe-acest pământ străin,
Știu bine, că mai am puțin,
Căci tot mereu am suferit,
Mereu, din greu am fost lovit...
Privesc din praf către apus,
Speranțele-mi la fel s-au scurs...
Dar, totuși, Te-aș mai întreba
Măcar, dacă Mă vei ierta? ...

Sub cerul fără mângâieri,
Sătul de lacrimi și dureri,
Mă-ntreb mereu cât va mai fi...
Doar Tu, doar Tu, Doamne, o știi!
Tu știi și cât mi-a mai rămas
Pe-acest pământ din al meu ceas;
Iar dacă se va termina
Aș vrea s-ajung la dreapta Ta!