RĂPIREA LUI ILIE

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Dacă vânturile firii suflă cu ameninţare,
Nu vă-nfrice! nu-i departe ziua de întâmpinare!
Dintre sutele de cazuri, dintre câte ni se scrie,
Iată-l de această dată pe profetul vechi, Ilie.

Un israelit de seamă plin de râvnă şi de zel,
Cum se roagă, cum insistă sus pe muntele Carmel.
Omul care prin credinţă a umblat şi a trăit,
Până când în sfânta navă el a fost la cer răpit.

Elisei striga într-una: Vai, Părinte! Vai, Părinte!
Dar zadarnic, căci Ilie a zburat spre locuri sfinte.
Tot mai iute, tot mai tare, tot mai sus zburau în zare
Carele de foc şi caii DUMNEZEULUI Cel Mare.

După câtava secunde norii l-au ascuns privirii,
Elisei privea zadarnic după clipele răpirii.
El a dispărut pe bolta strălucirilor albastre,
Carul cel de foc îl poartă spre nemuritoare astre.

Iată Căile Lactee au rămas mai jos, în spaţii,
Galaxiile spirale şi Corsarii depărtaţii.
Toate au rămas în urmă, supernove mari şi grele,
Măreţia siderală cu nenumărate stele.

Universul impecabil este străbătut, învins,
De săgeata care urcă tot mai sus, în necuprins.
Cerul cerurilor pline cu puzderie, cu roiuri,
Dedesupt întâia treaptă şi întâile convoiuri.

Iar deasupra alte ape, alte dimensiuni şi spaţii,
Sânul lui Avraam, sau cerul unde stau răscumpăraţii.
Între cele două sfere şi întinderi colosale,
Este golul ce desparte lumile spirituale.

Golul care numai caii cei de foc îl pot străbate,
Cu Enoh, apoi Ilie, şi atâtea milioane suflete din văi salvate.
Pavel însă şi mai falnic, el străbate şi mai sus,
În al treilea cer, de unde a venit la noi ISUS.

Mintea oboseşte, pică, nu mai poate să străbată,
Strălucirea fără seamăn, înălţimea nevisată.
Numai DOMNUL prin credinţă, forţa care ne strămută,
Ne arată frumuseţea, ochilor nemaivăzută.

Cai de foc şi care sfinte, nu e basm, Cuvântul scrie:
DOMNUL l-a răpit deodată pe Tişbitul, pe Ilie.
DOMNUL l-a ascuns o clipă într-un loc de taină plin,
În căminul fericirii unde nu mai este chin.

Unde nu există moarte, căci Ilie a venit,
Dup-atâţia ani de zile cu ISUS s-a întâlnit.
El a coborît din zorii şi din Patria Cerească,
Cu ISUS HRISTOS pe munte, pe Tabor să se-ntâlnească.

Apoi când s-a dus, şi unde, ucenicii nu ne-au spus,
Doar că a vorbit cu DOMNUL Mântuirii, cu ISUS.
De-atunci mii de ani trecură după cum în Carte scrie,
De când DUHUL SFÂNT, Puterea, îl răpise pe Ilie.

"Elisei, -vorbeau în taină fii unor văzători-
Ştii că DOMNUL îl răpeşte pe Ilie sus în nori?"
"Ştiu şi eu, dar nu e voie să se spună, deci tăcere!"
Fraţilor când vine DOMNUL la întâia înviere.

Elisei sau fraţii noştri care-aşteaptă azi venirea,
Vor fi-nştiinţaţi de DOMNUL când va fi pe nori răpirea.
Toţi vor şti, dar numai unii vor avea atunci prilejul,
Cum a fost răpit Ilie să-i răpească sus vârtejul.

Ştim şi noi că vine DOMNUL, ştim că va veni răpirea,
De aceea înainte şi în sus s-avem privirea.
Haideţi să învingem "baalii" în Numele Lui ISUS!
Şi să ne rugăm să vină pe altare foc de sus!

Să venim cu insistenţă stăruind în rugăciuni,
Ca să deie DOMNUL ploaie, har cu semne şi minuni.
DOMNUL să ne dea din ceruri, El să ne trimită rouă,
DUHUL SFÂNT să ne îmbrace ca pe Elisei mantaua.

Şi să mergem înainte fie drumul cât de greu,
Până la Horebul veşnic, muntele lui DUMNEZEU.
Fraţilor, n-aş vrea să trecem peste cele arătate,
Peste spusele Scripturii sfinte şi adevărate.

Ştiţi că după ce Ilie a plecat, a fost răpit,
Unii au pornit să-l caute, însă nu l-au mai găsit.
Ei cutreierară munţii şi prin văi, dar în zadar,
Oare nu va fi aidoma şi cu cei căzuţi din har?

După ce va fi răpirea, mulţi îşi vor desprinde somnul,
"Unde-i tata? Unde-i mama? Unde-s?" "au plecat cu Domnul!"
"Unde-i fiica mea iubită? Unde-i fiul meu iubit?
Unde-s?" "au plecat cu DOMNUL! Astă-noapte i-a răpit!"

"Unde-i soţul meu? vai, Doamne! Astă-noapte a plecat!"
Iar în altă casă soţul va rămâne jos în pat.
Vor striga în disperare fraţii de la telefoane,
Iar în adunări păstorii nu mai urcă la amvoane.

Cum să urce? căci cu pietre îi vor nimici cei duri,
Fiindcă nu le-au spus întocmai adevărul din Scripturi.
Vino soră, vino frate, vino, lasă şovăirea!
Nu mai sta în chipul lumii, dacă vrei să prinzi răpirea!

Nu mai staţi în duh de piatră şi în căldicele ape!
DOMNUL VINE! MARANATA! Iată timpul e aproape!
Nu mai săvârşiţi păcate, nu mai faceţi urâciuni!
Ca Ilie, ca profetul, stăruiţi în rugăciuni!

Iată carele şi caii şi vârtejul sfânt şi norul,
În curând spre plaiuri sfinte ne-om lua cu toţii zborul.
Tu Ilie, tu Măria, tu iubite Daniele,
Urcă-te în nava sfântă care va zbura spre stele!

Nu mai sta pe ţărmul fricii, ca şi Elisei sărmanul,
Ia-ţi mantaua de la DOMNUL ca să poţi trece Iordanul!
Doamne, dorul după Tine ne-a întors în sus privirea,
Nu am vrea să pierdem clipa când va fi pe nori răpirea!

Nu am vrea ca să rămînă nici copiii, nici părinţii,
În momentele răpirii când spre cer zbura-vor sfinţii.
Nici păstorul şi nici turma, şi nici oile răzleţe,
Nu am vrea să pierdem clipa şi momentele măreţe.

Când ai Tăi din cimitire înviaţi într-o clipită,
Îmbrăcaţi în nemurire şi în glorie slăvită,
Vor pleca uniţi cu fraţii care încă n-au murit,
Căci şi Moise şi Ilie pe Tabor s-au întâlnit.

Vrem şi noi ISUSE Sfinte să ne întâlnim cu Tine!
Şi cu cetele de îngeri, şi cu cetele creştine.
Să intrăm în odăiţa tainică şi strălucită,
Până când întreaga lume va fi aspru pedepsită.

Fă-ne dar pe toţi Ilie, oameni pregătiţi de zbor!
Când cu glasul de Arhanghel vei chema pe-al Tău popor!

AMIN