Vara-și scrie-n taină ultima silabă,
Cred că toamna asta va fi mai frumoasă,
Decât multe alte ce-au trecut în grabă,
Căci cu-n pas sau doi m-apropii de Casă.

Voi privi copacii cu gândul la Cer,
Frunzele aurite le-oi îmbrățișa,
Și târziu în noapte din al meu ungher,
Cu-al vântului susur și eu voi cânta.

Când luna cea nouă oglindită-n ape,
va zâmbi și norii se vor risipi,
Va suna șofarul undeva pe-aproape,
Voi ști că, Tu Doamne, nu vei zăbovi.

Când prin ploaia rece m-oi plimba desculț,
Trupu-mi de țărână, copleșit de dor,
Va ascunde lacrimi sub pleoape într-un colț,
Și-n sufletu-mi veșnic voi simți că zbor.

Când pădurea-n haina-i nouă, arămie,
Se va pregăti iar de sărbătoare,
Voi dansa cu ea plin de bucurie,
Visând și-așteptând slava viitoare.

Vara-și scrie-n taină ultima silabă,
Vine 'ncet pe cale toamna cea faimoasă,
Ne va încânta cu a ei podoabă,
Astă toamnă, cred... va fi mai frumoasă!