**Povestea lui Iov**

În ținutul Uz, în vremuri de demult,
A trăit un om, cu credința-ntr-un cult,
Iov era numele lui, un om drept și bun,
Înaintea lui Dumnezeu, niciodată n-a fost greu.

Avea turme mari, bogăție-n belșug,
O familie mare, fericită și prietenoasă,
Dar într-o zi, în ceruri, s-a țesut un plan,
Împotriva lui Iov, s-a ridicat un val.

Diavolul, străin în fața lui Dumnezeu,
A spus că Iov nu e devotat din sufletul său,
Ci doar din cauza tuturor darurilor, ce le-a avut,
Însă dacă-ar pierde totul, n-ar fi la fel de credincios, s-ar schimba.

Atunci, Dumnezeu a îngăduit încercarea,
Să vadă cât de puternică e credința lui rară.
Astfel, într-o clipă, totul i-a fost luat,
Turmele, fiii și fiicele, totul s-a sfârșit.

Încercările au venit, una după alta,
Iov a rămas, dar fără nicio mângâiere,
A fost acoperit de bube, trăind în durere,
Prietenii săi l-au vizitat, dar nu au fost de ajutor, ci au judecat.

„Ce-ai făcut tu să meriți atâta chin?”
Întrebau ei, dar Iov se ruga, chiar și în suferință,
Răspundea cu răbdare, fără să învinovățească,
„Domnul a dat, și Domnul a luat, lăudat să fie numele Lui.”

În cele din urmă, Dumnezeu a răspuns din vârful furtunii,
A vorbit despre măreția sa și despre misterul lumii,
Iov a fost umilit de măreția divină,
Și-a recunoscut micimea și a îmbrățișat voința divină.

A fost restabilit, i s-au dat daruri de două ori mai multe,
Familia și bogățiile i-au fost dăruite din nou,
Și Iov a trăit o viață lungă, fericită și binecuvântată,
Demonstrând că răbdarea și credința sunt adevărate daruri.

Așa cum Iov a învățat, să fim tari în fața încercărilor,
Să nu uităm că credința este mai valoroasă decât toate comorile,
Și că, în cele din urmă, Dumnezeu ne va răsplăti,
Pentru fiecare moment de credință, răbdare și dorință de a-L urma.