Prin liniștea albă ca de nea-nsorită,
laudă pe Domnul - inimă smerită...
El dă curăția care strălucește,
ce prin ger și flăcări rabdă și răzbește.

Prin tăcerea neagră a singurătății
laudă pe Domnul, fiu al Bunătății,
căci tot El e-Acela care te veghează
și prin orice noapte îți trimite-o rază.

Prin lumina dulce a cărării bune,
laudă pe Domnul, - grai de rugăciune.
Căci El umple lumea frumuseții tale
blând cu revărsarea bunătății Sale.

Prin suirea aspră a Golgotei Sfinte
laudă pe Domnul - lacrimă fierbinte,
căci nu este-n lume stare mai divină
decât când pe cruce sui pentru Lumină.

Vine-odată clipa mare ce te-nvață
lauda de Domnul - prin a jertfei ceață...
Și-apoi drumul slavei cu nălțări preasfinte
larg ți se deschide veșnic înainte.