Plâng ochii cerului de toamnă,
plâng lacrimi multe-multe, plâng...
Și plânsul ploii mă îndeamnă
spre multe inima să-mi frâng...
Spre multe, care-s Doamne altfel
și nu-s așa cum Tu le-ai vrea...
De ce-i atâta ură-n lume
și inima de ce-i prea rea?

Cocorii pleacă...
De ce oare mai trebuie și despărțiri,
de ce vin vremi de depărtare
în locul dulcilor iubiri?
De ce așa curând trec anii
cu albul tinereții crin,
în locul sfintelor strădanii,
de ce ani lungi de lene vin?

Plâng ochii cerului de toamnă,
plâng zi și noapte, -ntruna plâng
și lungi șiroaiele de lacrimi
în mine ca-ntr-un lac se strâng...
Când cearcăne de vineți nouri
acopăr veștedele zări,
de ce mai trebuie să fie
întunecimi și-nsingurări?

Plâng ochii cerului să spele
tot praful îndelungii veri,
vin vremuri vitrege și grele
spre-a ispăși-ntinatul ieri...
Vin despărțirile, să cearnă
iubirile din amăgiri,
cum vine-ntunecata iarnă
să pregătească-alte-nsoriri...

Ajută-mi Doamne să-mi pot duce
oricâte întristări îmi vin,
privind spre dincolo de cruce
răsplata Raiului Divin...
Să nu mă clatine ispita,
să nu mă-nșel cu promisiuni,
să-mi țin privirea la slăvita
răsplată-a oamenilor buni...