Isprăvind straja de noapte
Luna cea nemuritoare, se coboară
Pe poteci, până în vale
Apoi merge la culcare

În a tenebrei încleștare
Totul e cuprins de-nfrigurare

Un cer și un pământ
Rămași orfani încă o noapte
Fiindca sufletul li-e frânt
Nu mai grăiesc decât în șoapte

Dar vai, cum urlă lupii de departe!
Ecoul peste văi străbate
Semănând groază peste sate
Și prin munți până departe

Ajuns la mine în pridvor
Strigătul lor asurzitor
Nicidecum nu mă-nfioară,
E plânsul de odinioară
Al pruncului dup-a sa mamă

Și strigă lupii până-n zori
De te cuprind mii de fiori
Doar doar s-o-ntoarce luna
Mama sa le fie pentru totdeauna

Tabloul e-nfricosator
Dar eu adorm mulțumitor
Fiindca stingher nicicând nu sunt
Căci am o Mamă pe pământ.