Din liniștea iubirii, din darul ei nestins,
mereu cu alte lacrimi,chemăm același plâns.
Și din suspinu-atâtor adâncuri ce-nfior,
mereu cu alte cânturi, chemăm același dor!

Nălțați din slavă-n slavă, spre-al cerurilor prag,
mereu, cu alte daruri, chemăm un Nume drag.
Așa, Isuse până în clipa care plin,
va fi întreg pământul, de chipul Tău Divin!

Și până-n clipa-n care, cu sufletul uimit,
privi-voi măreția Mărețului Sfârșit.
Și slava fără seamăn, a Altui Început,
din care tot ce-i zbucium, va fi necunoscut!