Când trandafirii înfloresc,
o mare taină-n ei se-arată...
Când trandafirii înfloresc
toți cei ce-așteaptă și iubesc,
aud un susur îngeresc
din primăvara neuitată...

Era o zi cu cer senin,
cu-aceleași flori pe ramuri ninse,
era o zi cu cer senin,
când de pe-acest pământ străin,
se înalță atât de lin
Isus cu brațele întinse.

Erau și-atuncea flori de nea,
și flori de sânge și de soare.
Erau și-atuncea flori de nea,
când Cel căzut sub crucea grea,
atât de liniștit urca
spre galaxii nepieritoare.

Se înălța spre nepătruns,
spre scânteierile gigante,
Se înălța spre nepătruns...
Iar când pe boltă a ajuns,
un abur palid L-a ascuns
ca un reflex de diamante.

Și-atunci o șoaptă se-auzi,
un glas de înger în grădină.
Și-atunci o șoaptă se-auzi:
Acest Isus va reveni
la fel cum, în această zi,
S-a înălțat către lumină.

De-aceea an de an privesc
și gând cu gând mereu se-ntreabă -,
de-aceea an de an privesc
și-aș vrea să strig, dar nu-ndrăznesc,
...când trandafirii înfloresc...
"O, vino, Doamne, mai degrabă!"