Din piatra de vatra stramoseasca
murmura glasuri ca de vaier,
buciumul le duce mai departe,
vremea la prinde in al ei caier.

Trec turmele sa se adape,
e inca tulbure izvorul,
rasar in cate un ochi de apa
stropi mari ingemanati cu dorul

Un cantec pagan se toarce-n noapte,
aspida iese la lumina,
adulmecand strachina cu lapte
si vraji se tes pe luna plina.

Cerul s-a intunecat si ploua,
din pleoape inalte cad in taina
lacrimi limpezi precum roua,
in bolta s-a deschis o rana.

Fara de veste aspida fuge,
vraja in doua se rupe gemand,
pastorii se trezesc din ganduri
uimiti sa vada un om cu chipul bland.

S-apropie tacut ca o lumina,
pasul usor mangaie pamantul,
pastorii inspaimantati se-nchina
caci este Dumnezeu Preasfantul.

Norii se arcuiesc peste paduri,
un vuiet trece prin mugurii verzi,
Omul vorbeste ca din Scripturi
si-i linisteste cu vorbele blanzi.

Se limpezeste catre zori izvorul,
turmele sorb din apa crestina,
se pierde in zare Calatorul
intr-o lumina,dulce lumina.