Când simt cu-adevărat chemarea
de-ndrumător spre Dumnezeu,
atunci mă doare de-orice suflet
și mai puternic ca de-al meu.
Atunci de-orice păcat mă chinui
și plâng și ard și gem căzut...
și mi-l mărturisesc din suflet
cum însumi eu l-aș fi făcut.

Când simt cu-adevărat povara
răspunderii de toți ai mei,
îmi simt a mea oricare vină
de tot ce fac - sau nu fac ei,
îmi simt mai greu ca ei păcatul
ce l-au făcut și nu l-au plâns,
ei poate râd, - dar eu alături
suspin și ard cu suflet strâns...

Când simt cu-adevărat durerea
și pocăința ca Hristos,
spre mântuirea sau pierzarea
oricărui suflet păcătos,
atunci mă zbucium și mă-nvinui
în locul lui spre Dumnezeu,
- păcatul oricui nu și-l plânge,
îl socotesc păcatul meu!