Venind la regele iudeu,
Isaia murmura cu jale:
- Așa vorbește Dumnezeu:
Fă rânduiala casei tale,
căci vei fi dus din patul tău
către țărâna cea din vale...

Iar regele s-a-ntors plângând
și-a zis cu fața la perete:
- Tu știi, Stăpâne drept și blând,
că Tu mi-ai pus pe gând pecete
și c-am trăit curat și sfânt
și n-au fost patimi să mă-mbete!

Văzând Stăpânul cel suprem
acele lacrimi umile,
El, care știe că suntem
doar umbre pale și fragile,
i-a prelungit al vieții ghem
cu cincisprezece ani de zile.

Și dacă mult s-a bucurat
de anii-aceștia Ezechia,
strigați, creștini, în lung și-n lat
și dați de veste bucuria!
Căci iată nouă ni s-a dat
nu câțiva ani, ci veșnicia!