O, Betleem, o, Betleem... ce noapte-a fost aceea
când Soarele din ieslea ta Și-a răsărit scânteia.
O, Betleem, pământ sfințit de-atâta strălucire,
ce mulți, ca tine, și-au uitat întâia lor iubire!

Ierusalim, Ierusalim... care-ți ucizi profeții,
de câte ori ți-ai nimicit luminile vieții,
de câte ori te-ai prăbușit - în prag de mântuire...
Ce mulți, ca tine-și răstignesc eterna lor iubire!

Betanie, Betanie... cetate fericită
în care dragostea-i mereu cântată și sfințită,
cu câte binecuvântări ai tu împărtășire
dar ce puțini, ca tine-și țin curata lor iubire!

Capernaum, Capernaum... cetate cercetată,
câte minuni s-au petrecut în fața ta odată...
De câte ori ai fost chemat, - și totuși ce-mpietrire.
Ce mulți, ca tine, nu-și cunosc divina lor iubire!

O, Nazaret, o, Nazaret... cetate lepădată,
ce pași cerești te-au străbătut, ce slavă ți-a fost dată
dar ce netrebnic te-ai vădit de marea strălucire...
Ce mulți, ca tine-și izgonesc frumoasa lor iubire!

O, Golgota, o, Golgota... nălțime-nfricoșată
spre care ne-nchinăm smeriți, - de fiecare dată...
O, Sfinte Amintiri, ce mult ne spun a-voastre nume!
Cu care oare dintre voi ne-asemănăm în lume?