**Glasul din Viziunea Profetului**


În tăcerea nopții, am auzit chemarea,
Cuvântul cel sfânt, din ceruri pogorât,
Ca o adiere lină, aducând alinarea,
Spre inima-mi frântă, de doruri copleșit.

Ezechiel, profetul cu ochii spre cer,
A văzut lumina ce răsare din nor,
Dumnezeu, cel veșnic, stăpânul de fier,
Îmi vorbește prin visuri, de viață și dor.

Cu brațul întins, El cheamă poporul,
Din robie, din lanțuri, să iasă la Lumină,
Văzduhul vibrează, îmi tresaltă tot dorul,
Să văd Cuvântul ce-n veacuri rămână.

Am auzit în vânt glasul cel tare,
Suflare de viață, adâncă și grea,
Ca un râu curgând din munți, îndepărtare,
Ce spală păcatul, iubirea îmi dă.

În visul profetului, oasele se-adună,
În valea cea uscată, un vuiet s-a stârnit,
Duhul vieții vine, din ceruri se-ngână,
Pe poporul Lui cel vechi, ce fusese zdrobit.

Dumnezeu, cel sfânt, le dă trup și suflare,
Prin mila-I cea mare, din iubire-i grăit,
"Ridică-te, o, popor, din a ta înfrângere,
Căci Eu sunt Stânca, ce veșnic am voit."

Căci glasul profetului a fost ascultat,
Și porunca cerească din nou s-a-mplinit,
Din morminte adânci, omul s-a ridicat,
Și viața din Duh a fost din nou dăruit.

O, Doamne, al meu suflet strigă în tăcere,
Sub umbra mâinii Tale ce m-a ocrotit,
Mi-ai dat o credință mai mare ca firea,
Și drumul spre Tine, Tu mi l-ai sfințit.

Căci Tu, o, Stăpâne, mă înveți ce-i bine,
În legea Ta dreaptă mi-ai arătat har,
Eu vin, mă supun, las totul în mâna Ta divină,
Și inima mea să fie altar.

Prin cuvintele Tale, eu mă renasc în pace,
În puterea Ta, nu voi tremura,
Căci Ezechiel a văzut viitorul ce-ncete,
Dar Tu, Doamne, vei fi pururea.

O, om al durerii, de chinuri lovit,
Ascultă și tu chemarea ce te strigă,
Căci Dumnezeu a venit, și El te-a iubit,
În sânul iubirii, sufletu-ți să ridică.

Și astfel, în cuvinte, am prins lumină,
Din Cuvântul Profetului, ce-n veac va dăinui,
Ezechiel, vestitorul din zori și din vină,
Mă cheamă la pacea ce va dăinui.