„Glasul lui Dumnezeu prin Ezechiel



1. În liniștea adâncă, glasul Domnului răsună,
În Ezechiel, profetul, cuvântul sfânt se-adună.
El vede cerul deschis și tronul luminos,
Purtat de heruvimi, în slava lui Cristos.

2. O viziune măreață, de foc învăluit,
Râuri de lumină din tronul Celui Slăvit.
Și-ntreabă sufletul: „Oare eu, Doamne, sunt demn,
Să stau în fața Ta, să-ți primesc legământul etern?”

3. Glasul Lui se aude, chemându-ne la drum,
Prin valea oaselor, unde speranța e scrum.
„Profețește, Ezechiele, cu putere și har,
Ca oasele uscate să se-nvie iar.”

4. Și-așa, o minune din pustie răsare,
Suflarea Duhului dă viață fiecare.
Oasele prind carne, se ridică-ntr-un cânt,
Într-un neam sfânt, de Duhul Cel Preasfânt.

5. „Eu sunt Domnul care dă viață și chem,
Să trăiți în lumină, nu în păcat și blestem.
Voi ridica un popor din pustie și noroi,
Și-l voi umple de slava din Cerul de-apoi.”

6. O, Ezechiel, vas ales și smerit,
Prin tine, Dumnezeu a vorbit.
Ai dus mesajul veșnic și plin de speranță,
Spre un neam rătăcit, căutând viață și viață.

7. „Fiul omului”, a spus Domnul, „vei sta,
Ca să vestești porunca, îndrumarea mea.
Vei spune adevărul, chiar dacă-i amar,
Căci doar prin pocăință e salvare-n har.”

8. Sub ochii Tăi, Doamne, profetul a strigat,
Și cuvântul Tău sfânt poporul a ridicat.
Prin el, puterea Ta a fost descoperită,
Căci voia Ta sfântă e neînvinsă, nebiruită.

9. „Glasul Tău e ca apa ce curge încet,
Dar are forță și mângâiere-n secret.
Tu ești izvorul vieții, de păcate ne cureți,
Și sufletul însetat Tu singur îl-mplinești.”

10. Așa a fost chemarea, un strigăt din noroi,
Să ne întoarcem, Doamne, și să fim iarăși ai Tăi.
Ezechiel ne-a arătat calea către cer,
Prin sângele Fiului, ce ne spală de-al nost' ger.