Spre Tine-mi duc
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea veșniciei  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 13/09/2024
Spre Tine-mi duc tot sufletul Isuse,
ca spre-un Liman de-atâția ani căutat
și dorurile inimii - nespuse -
afla-le-vei alinul așteptat.

Spre Tine-mi duc tot gândul meu Isuse,
ca spre-un Eden de-atâta timp dorit
și toate scumpele-mi nădejdi apuse
își vor vedea cuprinsul înflorit.

Spre Tine-mi duc pustiul meu Isuse...
ca spre Izvorul cel mai răcoros
și știu că tot ce-al Tău vrăjmaș răpuse
vei învia mai tânăr și frumos.

Spre Tine-mi duc iubirea mea Isuse,
ca spre Alesul Cel mai Adorat!
Când vara ei și florile par duse,
și Tu mă-ntorci din nou înviorat.

Spre Tine-mi duc altarul meu Isuse,
ca înspre Domnul Dumnezeul meu,
cu cele mai curate jertfe-aduse
în tot ce am mai scump și vrednic eu...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 191
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni