Nebucadnețar și puterea celui Preaînalt


Nebucadnețar, rege măreț și plin de glorie,
Ai ridicat Babilonul, o cetate de aur,
Împărăția ta, măsură a omului și istorie,
A ajuns să fie oglindită în orice plai de laur.

Ai înălțat ziduri mari, temple, și grădini cerești,
Privind către cer, te-ai crezut zeu între muritori,
Dar a venit vremea să vezi ce înseamnă să eșuezi,
Căci Cel Preaînalt e-n slava Sa domnitor peste toți cei vii și morți.

Visul tău, o statuie de aur și argint, de bronz și de fier,
Dezvăluie că nici o putere a omului nu-i nemuritoare,
Căci toate domniile cad sub praf și sub cer,
Doar împărăția lui Dumnezeu va rămâne în splendoare.

Daniel, slujitorul smerit și plin de lumină,
Ți-a descifrat visul, de prorocie plin,
El a vestit, cu curaj și cu voce divină,
Că Cel Sfânt va dărâma tronurile din timp.

Ai ridicat în mândrie un chip de aur măreț,
Cerându-le tuturor să se plece și să-l adore,
Dar cei trei tineri, prin credință, au stat cu-n piept ne-nfrânt,
Știind că doar Dumnezeu este vrednic de slavă și onore.

În cuptorul de foc i-ai aruncat cu mânie,
Dar focul nu i-a mistuit, căci Domnul era cu ei,
Te-ai minunat văzând o putere divină,
Și-ai recunoscut: "Cu adevărat, El e Dumnezeul dintre zei!"

Anii au trecut, și tu, rege glorios,
Ai visat un copac înalt, ce umbra lumii dă,
Dar glasul din ceruri te-a avertizat serios,
Că mândria ta va fi doborâtă din înălțimea sa.

Timp de șapte vremi, ai pribegit ca o fiară,
Împărăția ta s-a prăbușit într-o clipită,
Dar când ochii ți-ai ridicat spre cer în disperare,
Ai cunoscut că Cel Preaînalt stăpânește fără ispită.

Dumnezeu, în mila Sa, ți-a redat tronul strălucitor,
Dar acum inima ta era plină de înțelepciune,
Ai învățat că Cel Sfânt e adevăratul domnitor,
Și că omul fără smerenie cade în ruină.

Nebucadnețar, rege puternic, ai cunoscut adevărul,
Că toată gloria și toată puterea sunt de la Dumnezeu,
Că El ridică și coboară pe cei ce poartă jugul,
Și nimeni nu-I poate sta împotrivă, fie om, fie zeu.

Istoria ta rămâne scrisă în paginile de sfântă Carte,
O lecție vie pentru toți cei mândri și încrezuți,
Că doar prin smerenie poți dobândi parte,
Din împărăția Celui ce-n veci nu va fi înfrânt.

Azi, ne uităm spre trecut, la Babilonul tău glorios,
Și vedem că nici o cetate nu stă în veșnicie,
Căci doar Domnul, Cel Preaînalt și Milostiv, luminos,
Este stăpânul care dă și ia împărății cu măreție.

Așa cum ai învățat tu, regele cel mare,
Învățăm și noi că Domnul e suveran peste toate,
Că orice mândrie aduce doar pierzare,
Dar Cel ce se smerește, în slava Lui va fi ridicat, peste toate.