„Promisiunea legământului veșnic”



În glasul profeților se-nalță chemare,
Din zorii străvechi ai iubirii divine,
Când Domnul în munți a pecetluit hotare,
Și-a scris cu mâna Sa legi de lumină.

Ezechiel veghea, prin ochii-i de foc,
Spre cerul deschis, cu o viziune clară,
Cum slava divină aprindea orice loc,
Și templul promitea o rază curată.

Prin el curge harul, un râu nesfârșit,
Un val de speranță spre oameni adus,
Pe aripi de îngeri, cu dor împărtășit,
O cale deschisă spre-al cerului drum.

Din umbrele legii, Isus a venit,
Cu brațele-ntinse, păcatul să-l spele,
Sub crucea cea sfântă, durerea s-a-mplinit,
Și moartea-n lumină se rupe-n inele.

În jertfa supremă, iubirea-i profundă,
În cuie și spini se-mpletesc rugăciuni,
Speranța eternă în ceruri se-afundă,
Și viața renaște din Duh și minuni.

Căci El e Lumina, și Mielul, și Regele,
În veacuri trăiește, în inimi va sta,
Din praf și din pulbere ridică pe-aleșii,
Și-n ceruri îi duce, pe scara Sa.

Mereu, profețiile se-mplinesc în taină,
Ezechiel a vestit și-a văzut ce va fi,
Căci Hristos, mântuirea, a venit ca să țină,
În sânge și slavă, pe veci bucurii.