„Călătoria Credinței: De la Legea lui Moise la Harul lui Hristos”
Călătoria Mântuirii


Din zori de veacuri, Cuvântul s-a arătat,
Prin Moise, prin profeți, prin harul Său curat.
Dumnezeu, Părintele iubirii divine,
Ne-a chemat pe cărări sfinte, pline de lumini senine.

În Eden, prin Adam și Eva, a început viața,
Dar păcatul a adus moartea, ce-a umbrit dimineața.
Domnul, însă, n-a lăsat să cadă totul-n vină,
El a promis un Mântuitor, o cale divină.

Prin Avram, credința s-a răspândit,
Un popor ales din care Mesia avea să fie zămislit.
Isaac și Iacov, prin care promisiunea a curs,
În Moise, robul Său, El și-a găsit un glas ascuns.

În Egipt, sub jugul greu al sclaviei,
Poporul lui Israel suspina după căile veșniciei.
Dar Domnul, puternic și sfânt, i-a eliberat,
Prin Moise și-a arătat mânia și harul necurmat.

Pe Sinai, tablele legii au fost date,
Un legământ sacru, care-n lumină străbate.
„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,” a spus El,
„Să nu ai alți dumnezei, căci Eu sunt sfântul miel.”

Prin pustie, în foc și-n nor de lumină,
Dumnezeu a călăuzit poporul în tăcerea divină.
Cu apă din stâncă și mană din cer,
El a hrănit pe cei pierduți, cu dragoste și mister.

Dar poporul s-a răzvrătit, de multe ori s-a abătut,
Dumnezeu i-a corectat, dar niciodată nu i-a pierdut.
Profetul Daniel a văzut vedenii mari,
Despre imperii, despre împărați, și despre Rai.

Nebucadnețar, cu visul său cel mare,
Despre statui ce cad, sub piatra de sub soare.
Împărățiile lumii sunt trecătoare,
Dar Domnul, Stânca veșnică, rămâne ca o floare.

A venit apoi, profetul să ne spună,
De Fiul Omului, care va veni să ne adune.
Cu norii cerului, Mesia va veni,
Și pacea sfântă în lume va domni.

În Noul Testament, vestea bună s-a rostit,
Prin Hristos, Fiul Sfânt, Cuvântul a vorbit.
Pe cruce, la Golgota, păcatele-a purtat,
Și lumea, prin iubirea Sa, a fost salvată neîncetat.

Păcatul, moartea, iadul, toate au fost zdrobite,
Prin Învierea Sa, porțile vieții ne-au fost deschise infinite.
El este Calea, Adevărul, și Viața de sus,
Prin El, omul cel pierdut în sfârșit s-a dus.

Prin darul harului, acum suntem curați,
Spălați prin sângele Său, în Ceruri adoptați.
Profețiile lui Daniel, împlinite s-au văzut,
Căci Hristos a venit și tot ce-a fost promis a făcut.

Dar nu s-a încheiat, căci Domnul va veni,
Cu slavă și putere, din Cer ne va sfinți.
Judecata va veni și cei credincioși vor fi răsplătiți,
În Împărăția Sa veșnică, vom fi pentru veci uniți.

În cartea sfântă, semnele sunt clare,
Fiul Omului va domni în pace și-indurare.
Îngerii vor cânta, și toți cei mântuiți,
Pe veci vor fi în Raiul de Domnul promis.

Acest poem reflectă temele majore ale Vechiului și Noului Testament, îmbinând profețiile lui Daniel cu împlinirea lor în Hristos. Este un apel la credință, curaj și încredere în planul lui Dumnezeu, care de la creație până la judecata finală a promis mântuirea celor care cred. Limbajul poetic subliniază promisiunea veșnică a Domnului și victoria Lui asupra păcatului și morții.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 17
Opțiuni