Domnul nostru minunat
Cel cu slavă îmbrăcat,
A fost asuprit şi chinuit
Însă tare S-a smerit!
Gura El nu Şi-a deschis,
Ca un miel a fost trimis
La tăiere pentru noi,
Păcatele ni le-a albit în toi.
Ca o oaie care tace,
Așa El a fost pus pe cruce;
Nici o clipă nu S-a justificat,
Pentru noi El S-a făcut păcat,
De la moarte să ne salveze
Și să ne înfieze.

Iar tu, lut împodobit,
De ce nu taci, să fii smerit?
De ce-ți cauți pricină
Ba mai mult, o laudă,
Înaintea vaselor mai slabe
Să le rătăcești,
Nu-ți vrei păcatele făcute albe?
Alege să te smerești
Și pe Domnul să-L iubești!
Suferința în tăcere să o porți,
Nu mai fă partea celor morți!
Nu fii un mormânt văruit
Pe afară frumos împodobit,
O călăuză oarbă, ipocrită,
Cu inima împietrită!
La ce-ți folosește lumea s-o câștigi
Dacă sufletul ți-l pierzi?
Nu te amăgi, ci astăzi
Alege pe Isus să-l urmezi
Și Cuvântul Sfânt să-l împlinești,
Nu doar să-L citești!