O oaie pierdută strigă în noapte,
Păstorul o caută de departe.
"Oh, vino la mine!" spune Păstorul,
"Desparțită de Mine îți duc dorul!"

Oaia rătăcește în negura nopții
Lumina n-o vede, își pierde speranța vieţii.
"Oh Domnul meu, unde ești Tu?
Vino de-mi scapă viața acu'!

Afară e frig, e noapte și-s singură
Și lupul pândește, nu mă simt sigură;
Puterile mele fără Tine sunt mici,
Frica mă cuprinde, ochii mi-s îndoielnici!"

Păstorul e bun și El e credincios,
La strigătul oii aleargă voios;
El vrea ca niciuna să nu piară
Și cu iubire El o apără.

Pe umărul Lui o ridică,
Cu strălucire și neprihănire El o îmbracă.
Plecarea-i iertată, bucuria-i prea mare,
Oaia pierdută nu mai rătăcește în zare.

La revenirea Lui e mare sărbătoare,
Găsirea oii a adus alinare.
Întreaga gloată se veselește
Și cu mulțumire Îl sărbătorește.