**„Gedeon, cel ales prin credință”**


Pe câmpuri întinse, departe-n zare,
Poporul Israel plângea sub apăsare.
Dușmani puternici veneau în roi,
Madianiții furau tot ce găseau apoi.

Din mulțimea celor ce-n tăcere sufereau,
Gedeon, omul simplu, într-un colț muncea.
În umbra unui stejar stătea smerit,
Grâul curățându-l, cu suflet copleșit.

„Eu sunt mic, Doamne, dintr-un neam lipsit,
Cum să fiu eu alesul, cel neprihănit?”
Dar glasul Domnului, cu tărie a răsunat:
„Ești puternic, Gedeon, căci Eu te-am chemat!”

Cu inimă îndoită, dar credință în mâini,
A cerut un semn din cer, să se-ncreadă-n trăini.
Lâna pe care a pus-o-n rugăciune curată,
Fie umedă sau uscată, Domnul i-a dat-o arătată.

Și cu armata mică, dar cu Dumnezeu mare,
Gedeon s-a pornit spre luptă, fără frică sau ezitare.
Cu doar trei sute, a zdrobit mulțimi de mii,
Pentru că-n Domnul se-ncredea și nu în cei vii.

El nu-n puterea omenească se bizuia,
Ci în Domnul, care veșnic îl îndruma.
Prin tunete de oale și focuri arzând,
Dușmanii se risipiră, pământul tremurând.

Căci Gedeon știa că biruința nu-i a sa,
Ci a Celui ce din ceruri veghează ne-ncetat.
Și cu fiecare pas făcut în drum divin,
Se-apropia de Domnul, mai drept și mai senin.

Poporul său în libertate a trăit,
Gedeon prin credință mare a izbândit.
A arătat lumii, celor ce l-au urmat,
Căci credința-n Dumnezeu nu poate fi scăpată.

În pieptu-i mic, dar plin de îndurare,
A purtat o inimă de fier, dar smerită-n ascultare.
Prin pocăință și prin rugă stăruitoare,
A devenit eroul credinței, fără-ncetare.

O, Gedeon, numele-ți strigă peste veacuri,
Pilda ta de-a crede străbate peste lacuri!
De la cei mici și neînsemnați în lume,
Domnul își face mari biruințe, fără nume.

Căci nu în mulțime și putere El caută,
Ci în cei cu inima curată, credința neabătută.
Gedeon ne-nvață astăzi, să credem și noi tare,
Că Dumnezeu ne va conduce la marea Sa chemare.