S-au stins luminile demult, domnește liniștea-n cetate.
Câțiva păstori pe câmp mai sunt, veghează oile în noapte.
Se simte frigul mai aprig, iar straile își strâng mai bine.
Să treacă noaptea, căci e frig, că dimineața iată, vine!
Prin vântul rece și tăios, doi călători își duc povara...
Bătând din poartă-n poartă iar, așa i-a apucat și seara.
Și cât de mult nu și-au dorit un loc călduț de poposire.
Iosif nimic n-a găsit, Maria speră-o găzduire.
Și iată că-ntr-un grajd micuț, găsit-au loc să se oprească.
Era și timpul căci de-acum, Maria trebuia să nască.
Și vitele de cald țineau, iar paiele erau culcușul.
Așa veni micuțul Prunc, unde sunt oi și măgărușul.
S-a întrupat iubirea-n paie, în locul cel umil, jegos
El, Împăratul Constelației, în ieslea mică de pe jos.
Nu s-a găsit nimic în lume, un loc cât de micuț n-ar fi
În casele unde căldură, era la ordinea de zi.
Acuma stăm și ne gândim, că de eram atuncea eu,
În casă Îl primeam cu drag, pe pruncul Fiu de Dumnezeu.
Nu cred, și sunt deplin convinsă, că toți la fel am fi făcut
Că suntem plămădiți din fire, eu cu ai mei, nimic mai mult.
Dar iată, El stă iar să vina, de data asta, îl primești?
Te pregătești tu de venirea-I, ești gata ca să-L întâlnești?
Ți-e inima azi decorată cu pace, dragoste de sus?
De nu, fii gata soră, frate, că iată, vine iar Isus!