La Ospățul Veșniciei vin pe-a razelor cărări
revărsându-se din largul celor patru depărtări,
sufletele-nveșmântate în al Curăției in
strălucind în oglindirea Feței Mirelui Divin.

Toți cei ce dormeau de veacuri în tăcere așteptând,
înviați de-o Față Dulce și treziți de-un drag Cuvânt,
ies ca fulgerele albe, într-un nou și unic nins
din pământ în cer feeric, umplu-al zărilor
cuprins.

Sus în Porțile Măririi fâlfâie Slăvitul Steag,
faldurile coborându-și de pe turnuri până-n prag
și din cerul cel deasupra până-n cerul cel de jos
și din zare pînă-n zare - pretutindenea Hristos...

Fața Lui răsfrânge Slava peste câte fețe vin,
a Lui Inimă Se-mparte fiecărui sân deplin
și-a Lui Gură îi sărută al oricăruia obraz
pe când Soarele Său Unic stă în veșnicu-I amiaz.

Printre unduiri de raze cu răsfrângeri de culori,
se deschide Începutul Nesfârșitei Sărbători
și la mese nesfârșite, numai aur cristalin,
vin cei ce-au răbdat cu Mielul, foame și-nchisori și chin.

Coruri veșnice de îngeri cântă reluând mereu,
cele mai nemuritoare imnuri pentru Dumnezeu
și-ntre toți și cu oricare, șade Mirele Dorit,
dându-i fiecărui unic dragostea desăvârșit...