A căuta să pui frâu limbii
Unui bârfitor flecar
Este cum ai pune-o poartă
Fără să ai gardul roată,
Unui câmp fără hotar.
Toată munca-i în zadar.

Cine-mi fură bunul nume
Prin cuvinte fără plac
Nu se mai îmbogățește
Nici în credință nu crește,
Dar eu pot s-ajung sărac.
Doamne, nu lăsa în veac!

Nu-i atât de harnic nimeni,
De-nzestrat sau de-nțelept,
Ca să scape de bârfirea
Celui ce-l conduce firea,
Celui leneș și nedrept,
Al diavolului fidel adept.

Noi n-am mai grăi o vorbă
Cu mulți prieteni și vecini.
N-am deschide buzele,
Dac-am ști de câte rele
Ne vorbesc ei prin străini,
Împrăștiind multe minciuni.

Bârfitorii au desaga
Cu păcatul lor în spate.
Nu îl văd nici ca prin ceață,
Fiind cu-al altora în față.
De aceea ei văd toate
Și se silesc să le arate.

Nu e om fără cusururi
Pe pământ. Oricine-ar fi
Le ai și tu pe-ale tale,
Chiar dacă îți par banale.
De aceea nu bârfi
Și Domnul te va izbăvi.
Amin.
(Duminică, 31 ianuarie 2021)