Întristările de-o clipă
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Epistole în versuri volumul 1  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 25/09/2024
2 Corinteni 4:17

Întristările de-o clipă
Nu vor fi întotdeauna,
Că pe-a Duhului aripă
Vin nădejdi ce se-nfiripă
C-om purta în cer cununa.

Întristările-s ușoare
Când simțim în piept fiorul
Duhului de la Rusale
Ce ne mângâie pe cale,
Căci El e Mângâitorul.

Cel ce rănile le-alină
Și durerea ușurează
Când viața noastră-i plină
De bunătate și lumină.
El ne binecuvântează.

Când cu duhul de credință
Ne-nălțăm spre culmi cerești,
De la El primim voință
Să vedem că-i cu putință
Ca prin Duhul Sfânt să crești.

Spre-nălțimea slavei Sale,
Plutind pe norul bucuriei
Peste tot ce-i jos în vale
Și cântându-I Osanale,
Vezi lumina veșniciei.

Toate-acestea doar prin harul
Pe care-l primim de sus,
Prin Cel ce-a urcat Calvarul
Ca să ne trimită darul,
Duhul Sfânt de la Isus.

El lucrează-n noi sfințirea
Și prin foc ne curățește
Să nu mai rodească firea,
Să triumfe mântuirea.
Asta Duhul Sfânt dorește.

Să nu fim clătinați de vânt,
Ci statornici în iubire,
Lumini sfinte pe pământ,
Proslăvindu-L chiar și-n gând,
Să așteptăm a Lui venire.
Amin.
(Sâmbătă, 7 octombrie 2023)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 263
Opțiuni