Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalț pe munţii de bazalt
și-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt...

Ce împărat își duce-oștirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea,
mai mult decât nemărginirea...
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
și tremura...

La Tronul Alb, se strâng sfielnic
voievozi de foc din Empireu,
și heruvimii vin cucernic,
slăvind Eternul Vistiernic.
Și-acest Stăpân Atotputernic,
e Tatăl meu!

Și cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacă stelele bătrâne
tot au o vreme când se-aștern,
dar cine în Isus rămâne
e-un fiu etern!

Și-n faţa slavei sclipitoare,
în ceasul lumii cel mai greu,
când cei ce-au dat pe sfinţi la fiare
vedea-vor Forţa Creatoare,
eu voi șopti cu adorare:
E Tatăl meu. .