Ce toamnă, Doamne, ne-ai trimis din nou,
Dă aurul în clocot peste poame
În arborii ce-și pun aramă-n coame
Făcând din frunze un imens halou.

Porumbul râde galben în știuleți
Și-n vie dă rubinul să plesnească,
E-o scoarță câmpul, una țărănească
Țesută din panere și găleți.

Ne-nvăluie recolta și dă peste,
Dar, Doamne, îi adaugi noi splendori,
Când scrii pe cer, cu aripi de cocori,
A toamnei inefabilă poveste.

Belșug și frumusețe în tandem
Ne intră pe a inimii fereastră,
Acolo unde mulțumirea noastră
În clocot Ți se-nchină, ca poem.

Căci dincolo de faldurile ceții
E, Doamne, toamna ce ne-ai dat-o Tu
Și, alungând orice intrus de „nu”,
Conchidem: e frumoasă toamna... vieții!

Simion Felix Marțian
Siegen, 22 septembrie, 2024