Până nu-ncetează vântul
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la iubire la iertare  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 28/09/2024
Până nu-ncetează vântul,
Marea nu se liniștește.
Până încă iubești lumea
N-aștepta să vezi minunea,
Chinul inimii tot crește
Și fericire nu găsește.

Dacă tu-ți dorești vieții
Fericita liniștire,
Leapădă iubirea lumii.
Te trezește, nu dormi,
Ia a lui Hristos iubire
Și trăiește-n mântuire.

Foamea face acrul dulce,
Munca face noaptea mică.
Depărtarea, la iubire
Îi aduce prețuire,
O-ntărește, nu o strică,
N-o coboară, ci-o ridică.

Îmbuibatului chiar carnea
Fără nici un gust îi pare.
Dragostea necredincioasă
Nu-ți zidește-o bună casă,
Piere când e-ndepărtare,
Nici respect, nici milă n-are.

Un fir singur nu e pânză,
Un pom singur nu-i pădure,
Doar o casă nu-i cetate,
Un om singur nu mult poate
Să învingă și să-ndure,
Fără să se bucure.

Fii unit în duh cu frații!
Mergi cu ei și nu te-abate!
Nu-ți îngădui ifose
Și-o să vezi cât de frumoase
Și ușoare vor fi toate,
Făr’ să ai frică de moarte.

Amintirile iubirii,
Când frumoșii ani s-au dus,
Nu-s ca focu, -s ca tăciunii,
Sunt cum e lumina lunii,
Dacă soarele-a apus,
Sunt ca florile de cactus.

Nu-i lumina cea voioasă,
Limpede și dulce-n zări,
Ci-i lumina-ncețoșată,
Ce nu poate fi uitată,
De visări și depărtări,
Ce ți se pare c-au fost ieri.

Dă-ți viața ta Acelui
Ce ți-a dat-o pe a Lui,
Ca să ai răscumpărare.
Că o dragoste mai mare
Și mai sfântă alta nu-i
Pe fața pământului.

Cine stă numa-n iubire
Este-ntreg numa-n putere.
Legămintele iubirii
Aduc zori fericirii,
Pot înfrânge orice vrere,
Pot aduce mângâiere.
Amin.
(Marți, 23 martie 2021)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 220
Opțiuni