Ochii Tăi Isuse, mângâiere vie,
Pentru cei ce-n viață, știu ce-i o pustie.
Glasul Tău când strigă, soarele-i trezit,
Teamă au și munții, când e auzit.
Mâna Ta străpunge, norii adunați,
Ea ridică pomii, ce sunt răsturnați.
Întărește iute, tot ce-i obosit,
Cine ți se-nchină, este răsplătit.
Mila Ta-i ca roua, cea din zori de zi,
Răcorește inimi, ce vor a trai.
Potolește valuri, căci ești Dumnezeu,
Cine te cunoaște, n-are nici-un greu.
Gura Ta aruncă, stropii de iubiri,
Ca să aibă omul, numai fericiri.
Chiar și cel ce este, plâns și întristat,
Este doar de Tine, el înviorat.
Cel ce obosește, va înainta,
De se-ncrede-n luptă, în puterea Ta.
Dar și oropsitul, doar va birui,
Dacă în prigoană, cerul va privi.
Amin