Nu mai judeca tu frate,
Pe-al tău frate pe la spate,
Căci în ziua judecății,
Va primi doar el dreptate,
Nu lăsa să te-nsoțească,
Bârfa chiar și-n adunare,
Căci în ziua înălțării,
Bârfitorii n-au salvare.

Nu lovi cu vorbe grele,
Ce-aduc moarte căci vei fi,
Părăsit de Domnul slavei,
Glasul nu-ți va auzi,
Lasă harul să lucreze,
Căci înțelepciunea ta,
Vre-o minune nu va face,
Căci valoare n-are ea.

Nu privi de la-nălțime,
Pe acel ce e sărac,
Căci acel sărac e fiul,
Celui toate ce-a creat,
A lui inima zdrobită,
E plăcută ea mereu,
Va fi înălțat la ceruri,
E iubit de Dumnezeu.

De te crezi vre-un plin de sine,
Dumnezeu te va smeri,
Suferința este leacul,
Focul zgură va topi,
Tu privește-a ta grădină,
Curăț-o de tot ce-i rău,
Nu privi în cea din lături,
Căci acolo-i Dumnezeu.

Spală-ți ochiul să-ți vezi haina,
Nu a celui obosit,
Pocăința-i personală,
Și vei fi tu mântuit,
Numai dup-a ta trăire,
Grija ta s-o porți mereu,
Nu mai numără păcatul,
Fratelui... căci este rău.

Cerceteaz-a ta ființă,
Viața ta cum o trăiești,
Primul ți-e îți vorbește,
Domnul... să te pocăiești,
Cu privirea doar spre ceruri,
Nu mereu spre frații tăi,
Căci acei ce stau pe lături,
Sunt văzuți de Domnul... răi.
Amin