Voi sunteți lumina lumii,
O cetate sus pe munte
Nu vă vindeți pe-o plăcere,
Nici pe ciorba cea de linte.

Oamenii n-aprind lumina,
Să o pună sub obroc,
Este pentru-a da întruna,
Doar lumină... tuturor.

Luminați și printre oameni,
Și prin fapte să-L slăviți,
Pe Isus... pe Împăratul,
Luminând să îi slujiți.

Sunteți sarea pământească,
Gustul ei s-aveți mereu,
Să nu fiți lepădătura,
Ce o uită Dumnezeu.

Să fiți iubitori de bine,
Nu de rău și de păcat,
Fericit va fi acela,
Ce rămâne doar curat.

Fericit este și-acela,
Care plânge suspinând,
Pentru el străluce cerul,
Îl asteapt-un veșnic Sfânt.

În locașul cel de soare,
El va odihni mereu,
Cel cu inima zdrobită,
E iubit de Dumnezeu

Cel care adânc suspină,
E de har el alinat,
Și în zbor el nici-o clipă,
De Isus nu e uitat.

Fericit e și flămândul,
Cel sarac în Duhul sfânt,
Ei au parte de-ndurare,
Împlinind ce-i în cuvânt.

Fiți ca soarele pe ceruri,
Ca și luna-n ceas târziu,
Trează până-n zorii zilei,
Strălucind doar auriu.

Credincioși până la capăt,
Să rămâneți zi de zi,
Sus pe plaiurile sfinte,
Credincioși voi ve-ți sfârși.

Când la marea revenire,
El pe nor va apărea,
Stați de veghe... e aproape,
Ziua când vă va-nălța.
Amin