Ducând o grea povară — zdrobit de crucea grea,
Cu fața-nsângerată, El Golgota urca.

O, cât de grea durere, atunci a îndurat,
N-a fost crezut că-i Rege, că este Împărat.

În ochi purta iubirea, pe buze mila Sa,
Când pe cei răi... El... Domnul, de rele ii ierta.

Când pe acei ce pietre, spre El au aruncat,
Cu sângele pe cruce, ce-a curs... El ia spălat.

Și fruntea îi strapunse, acei spini ce-i purta,
Dar și pentru pagănii, urcând El suspina.

De sus cerea iertare, pentru orice păcat,
Și pentru cel ce biciul, pe spate l-a brăzdat.

O, câtă suferință, ce grea... sfâșietoare,
A îndurat pe cruce, ca să avem iertare.

Când lupta cea greoaie, pe cruce la urcat,
Să moară-n chinuri grele, umil... nevinovat.

Să moară pentru mine, dar și sufletul tău,
Împins pe deal la moarte, un Fiu de Dumnezeu.

Abia se mai târâse, dar nu a renunțat,
Sub cuie... sus pe cruce, iubind doar a luptat.~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~. .

Azi să privim spre zare, mereu spre jertfa Sa,
Să nu uităm o clipă, cum Domnul suferea.

Cum El într-o grădină, doar pentru noi a plâns,
Cum a răbdat calvarul, cum moartea a învins.
Amin