Duhule Sfânt, du-mă pe-acel munte nalt
de-unde se zărește Țărmul Celălalt,
cu Ierusalimul cel Ceresc și Nou
și-al Cântării Sfinte negrăit ecou.

Dă-mi să-i văd frumsețea strălucind în zori,
mai înalt și dulce decât mii de sori,
porțile-i de aur cu străjeri divini
stând în desfătarea Veșnicei Lumini.

Să-i văd Râul Vieții ce de-adânc Cristal,
plin cu Pomul Vieții pe-orișicare mal
și cu Tronul Slavei dulce strălucind
ale Veșniciei roiuri fericind.

Și dă-mi harfa de-aur cu ecou de-argint,
și dă-mi mâini de înger corzile-i s-alint,
și dă-mi chip de soare și veșmânt de in,
Noua Ta Cântare să Ți-o nalț divin...
Dar Duhule Sfinte, fă-mă până-atunci
să trăiesc în toate sfintele-Ți porunci,
ca în Marea Clipă cu venirea mea
Sfânta-mpărăție să mă-aștepte-n ea!