Doamne-ajută-mă s-adun
câte-nvățături se spun
din cuvintele cerești
la ospețele frățești.

Și din tot belșugul strâns
s-aprind duhul cel mai strâns,
și să ud ce-i mai uscat,
și să-ntorc ce-i mai uitat.

Și din tot ce-am strâns mai greu
să fac dar lui Dumnezeu,
un alin suspinului
și-un sărut străinului.

Și la cel ce-i mai flămând
să-i dau pâine mai curând
și pe cel mai depărtat
cel mai iubitor să-l cat.

Să doresc mai dulce scos
spinul cel mai dureros
și cel mai duios sărut
celui mai adânc căzut.

Ca să fac cum faci și Tu
dăruindu-mi sufletu’
pentru buni și pentru răi,
până vor fi toți ai Tăi!