N-am știut vreodată cum e
Să fii cu adevărat iubită,
Să simți căldura vie a unui dor
Ce în suflet îți este încuibărită.
Să privești mereu cu bucurie
Pe cel ce stă chiar lângă tine,
În ochii lui să vezi o strălucire
Ce îți aduce în inimă armonie.

‘Nu ești vrednică, nu se poate,
Speri în visuri fără rost.
Nu există cea ce vrei,
degeaba îndrăznești să ceri’
Minciunile urlau în șoapte,
Si durerea mă găsea,
În genunchi, ascunsă în noapte,
Visurile mi se prăbușeau.

Dar într-o zi, plin de putere,
Vocea Domnului a vorbit,
Că nu va sta mult în tăcere
Și în zori va pune un răsărit.
Mare lucru, mi-a arătat,
Că aveam să fiu iubita ta,
Și să mă rog El mi-a cerut,
Ca lupta mare să o înfrunt.

Iar apoi, când te-am văzut
inima-mi sărea din piept.
Cum să fi tu, oare,
Cel pe care aveam să îl respect?
Voiam să fug, să mă ascund
de sentimentele ce le simțeam,
dar nu puteam merge înainte
fără de cel care îl iubeam.

M-am lăsat dusă de val,
după multă necredință,
Am crezut ce îmi spuneai,
că îmi vei alina orice suferință.
Iar acum, când te privesc,
Inima mi se topește,
De căldura ce o simt,
Și dragostea ce ne unește.

Și nu mai vreau, fără de tine,
Să înaintez în viață,
Fără dragostea din pieptu-mi
Ce îmi dă din nou speranță.
Ești cadoul meu din cer,
Însuși Domnul mi te-a dat,
Și doresc cu orice preț,
Cu tine drumul să-l străbat.