Torente cad, peste o biată mamă,
Un foc cu flăcării ce nu se mai sting!
Poţi să te scalzi, în al ei lacrimă
Care din ochii trişti, mereu se scurg!

Căci nu se mai termină suferinţa
Iar lacrimile-aproape au secat!
Când oare vom vedea noi biruinţa
Pentru o mamă, cu capu-aplecat?

Când oare vei aduce izbăvirea?
Pentru acel ce zace în durere!
Cât timp vei mai lăsa ca fericirea
Să nu coboare cu a ei adiere?

Cum poţi privi un om în suferinţă?
Şi nu Te-nduri de el în mila Ta!
De ce nu îl priveşti ca o mlădiţă
Fără putere de-a se ridica?

Cât oare vei mai arde Tu cuptorul
Pentru o mamă care se jertfeşte?
Tu nu ţii cont căci tare, arde focul
Şi fiinţa ei încetul se topeşte!

Ascultă rugăciunea unei mame
Şi dă izbândă celui doborât!
Să poată preamării cerescul nume,
Şi să ajungă unde s-a pornit.