Te laud, Dumnezeul meu și Tatăl vieții mele,
Cu întrebări fără răspuns, ce-mi par acum prea grele...
Și focul lor se-aprinde iar în mine câteodată,
Dar tac... Căci știu că vrednic ești de lauda toată, toată... !
Tu nu greșești vreodată...
Tu nu greșești vreodată...
Te laud, Dragoste de-abis și creste de vecie...
Ce bunătate fără fund îmi mai păstrezi și mie... !
Și chiar zdrobirea de acum îmi e spre mântuire -
Precum pe-un pui să mă desprinzi din coaja mea de fire...
Ce tainică iubire...
Ce tainică iubire...
Te laud, plâns și-nfiorat, Dreptate fără tină...
Căci noapte e ființa mea și Ființa Ta Lumină...
Dar printr-o Jertfă de nespus m-ai prefăcut minune -
De-atunci îngân: "Isus... Isus... " Și doru-mi port pe lume...
Lumină, Dulce Nume...
Lumină, Dulce Nume...
Amin.
6 octombrie 2024. Dumnezeu mi-a vorbit să urc, lăudându-L... Așa a luat ființă această poezie, prin harul Lui scump - dorindu-mi ca ceea ce voi scrie să fie o poezie de laudă. El merită toată lauda!