Când sunt binecuvântate,
Cinci micuțe pâini să frângi,
Saturi pe cinci mii de oameni.
Harul cel bogat când semeni,
Îți rămâne mult să strângi.
Nu mai rabzi și nu mai plângi.

Când nu-i binecuvântare,
Nici cinci mii de pâini nu pot
Sătura pe-un singur om
Ce-i în slujba altui domn,
Că păcatu-un urmă uscă tot
Și îl lasă-aproape mort.

Mulțumit întruna ești
Când ți-e cerul tot senin,
Când cu ce ai te mulțumești.
Tu pe Domnu-l preamărești.
De-ai putea cu mai puțin,
Ai fi fericit deplin.

Neplăcerile vieții
Le trimite Dumnezeu,
Spre-a vedea cât prețuiește
Faptul că El te iubește,
Binele ce-ți dă mereu,
Întărindu-te la greu.

Și-a vedea ce mulțumire
Ești mereu dator să-I dai.
Dar de care uiți adesea
Și ți se clatină nădejdea.
Când îți merge tot cum vrei,
Te unești chiar cu cei răi.

Nu uita de ajutorul
Ce-ai primit fiind la greu!
Tu ai fost umbrit cu norul
Și chiar ai simțit fiorul
Duhului lui Dumnezeu:
Rămâi dar credincios mereu.
Amin.
(Duminică, 31 mai 2020)